Fostul președinte al ANOFM Silviu Bian, condamnat definitiv la șase ani de închisoare

Publicat: 10 04. 2014, 17:57
Actualizat: 09 02. 2019, 15:35

Înalta Curte de Casație Justiție a menținut astfel condamnarea dată lui Bian, în iunie 2013, de Curtea de Apel București.

La fondul procesului, Bian a fost condamnat de Tribunalul Capitalei, în mai 2012, la nouă ani de închisoare.

În 9 noiembrie 2011, procurorii Direcției Naționale Anticorupție l-au trimis în judecată pe Silviu Bian, pentru luare de mită, în formă continuată. Alături de el au fost deferiți justiției Cristache Ristea, fost director executiv al Centrului de Formare Profesională a Personalului ANOFM, și Alexandra Maria Țichindelean, fost director al Organismului Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane din cadrul ANOFM.

 

 

Potrivit procurorilor anticorupție, în perioada decembrie 2010 – octombrie 2011, Silviu Bian, în calitate de președinte al Agenției Naționale de Ocupare a Forței de Muncă și al Consiliului de administrație din cadrul ANOFM, ar fi primit peste 270.000 de euro de la opt angajați, în cadrul a două proiecte destinate dezvoltării resurselor umane, finanțate din fonduri europene, pentru a vira 25 la sută din costul acestora, reprezentând cofinanțarea din fonduri proprii, alocate din bugetul asigurărilor pentru șomaj.

Pe de altă parte, Agenția Națională de Integritate a anunțat, în 10 martie, că a constatat că Silviu Bian a fost în incompatibilitate, întrucât din 2009 până în 2011 a fost atât președintele ANOFM, cât și cenzor la mai multe societăți comerciale.