Fostul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, condamnat la șase ani închisoare

Publicat: 22 01. 2020, 17:48
DNA cercetează angajările recente din cadrul STS

Vasile Popa, fost prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, a fost condamnat, miercuri, de instanța supremă, la 6 ani de închisoare cu executare. Fostul magistrat a fost condamnat pentru șantaj, abuz în serviciu, sustragere sau distrugere de înscrisuri, favorizarea făptuitorului.

Decizia ICCJ este definitivă.

Potrivit DNA, în perioada 2013 – 2014, Popa a constrâns o persoană să îi remită suma de 7.700 de lei, reprezentând diferența de bani rămasă nerestituită dintr-un împrumut acordat anterior, prin amenințarea acesteia cu o serie de grave repercusiuni la care s-ar supune în cazul în care nu ar înapoia banii.

Pentru aceasta, el s-a folosit de calitatea sa de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, precum și de relațiile pe care le are cu instituții de control de pe raza județului, fapt ce a creat și a accentuat starea de temere a persoanei vătămate, arată procurorii DNA, precizând că, în perioada care a urmat, firma aparținând persoanei vătămate a fost controlată în repetate rânduri, fiind aplicate și sancțiuni contravenționale.

În perioada 2011 – septembrie 2013, prim-procurorul Vasile Popa a primit de la un denunțător diferite foloase necuvenite, constând în principal, în plata periodică (de circa două – trei ori pe lună) a unor sume de bani cuprinse între 500 și 1.500 euro. De asemenea, denunțătorul i-a construit și amenajat lui Popa, pe cheltuiala sa, un teren de tenis de câmp și i-a asigurat și alte foloase, cum ar fi plata unor bilete de avion, cazări la hotel, precum și alte servicii de care a beneficiat magistratul.

Valoarea totală a foloaselor necuvenite este de circa 50.000 euro.