Fotografia a ajuns virală. La o zi după, prietenia lor s-a terminat

Publicat: 07 05. 2016, 16:53
Actualizat: 31 10. 2016, 16:26

Șoferul german a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 1.125 de lei, totodată fiindu-i reținut permisul de conducere pentru 90 de zile.

„În zona kilometrului 86 al autostrăzii A1, un bărbat, din Germania, a fost înregistrat de aparatul radar, în timp ce conducea un autoturism, pe sensul București – Pitești, cu viteza de 191 km/h”, precizează Poliția.

Potrivit unor surse, acesta este Netzer Kai, unul dintre participanții la cursa care are loc sâmbătă în Capitală.

Incidentul a avut loc la mai puțin de o zi după ce Poliția Română publica fotografia care a devenit virală, în care un polițist de la Rutieră și un șofer de Ferrari participant la Gumball 3000, își strângeau mâna. Tot atunci, Poliția lansa pe Facebook și un avertisment: „Poliția Română sfătuiește participanții la Gumball3000 să apese pedala de accelerație DOAR pe pista de raliu… În afara cursei, supraveghem respectarea regulilor rutiere!”.

Participanții la raliu au pornit din Irlanda, au traversat Marea Britanie, Franța, Luxemburg, Germania, Cehia, Italia și Ungaria și au intrat în România prin punctul de trecere a frontierei de pe autostrada Nădlac-Arad. Încă de la intrarea în țară însă, șoferii de lux au fost atenționați de către polițiști să circule cu viteză normală, legală.

În fiecare mașină se află câte doi participanți, care pot fi urmăriți online în timp real, la adresa http://www.gumball.locate.global/.

Taxa de participare la raliu este de 40.000 lire sterline.

Mașinile sunt foarte scumpe, mărci exclusiviste, care costă sute de mii de euro. Alte zeci de mii de euro sunt investite înaintea fiecarui raliu pentru fiecare mașină.

Printre mașinile participante se regăsește și celebrul Batmobil, așa că mulți fani i-au așteptat pe participanți chiar în vamă pentru a vedea bolizii.