GÂNDUL LIVE. Cristian Barbu, vicepreședinte ALDE București: „Vă spun că orice luptă începe cu comandantul” / Cum va vota ALDE în privința legii ce vizează carantinarea și izolarea

Publicat: 13 07. 2020, 12:48
Actualizat: 13 07. 2020, 14:30

This browser does not support the video element.

Cristian Barbu, vicepreședinte ALDE București, a vorbit, la GÂNDUL LIVE, despre cum va vota ALDE în privința legii ce vizează carantinarea și izolarea în vreme de pandemie. Acesta a discutat și despre situația asimptomaticilor, care ar trebui să fie conștienți că pot da virusul mai departe, acest fapt echivalând cu o formă de „terorism”.

„Pentru că provin din rândul cadrelor militare, vă spun că orice luptă începe cu comandantul. Guvernul ar fi trebuit să conducă lupta. El ar fi trebuit să aibă planul, alături de președinte. Am ajuns în următoarea situație: descoperiți în fața unei situații grave – pandemia.

„Această lege trebuie să dea un răspuns clar”

Lucrurile au fost tergiversate, din punct de vedere al educației. Presiunea asupra acestei legi, care trebuie să dea răspuns celor 20 milioane de oameni, dar și celor 1.000 din P-ța Victoriei, dar și celor care nu cred și care au o viziune aparte.

Această lege trebuie să dea un răspuns clar, să fie conform Constituției și de aici și grija deosebită de a nu produce un document care să fie aruncată politic de colo-colo.

Nuanța politică trebuie să rămână în planul 2. În afara acestei legi există o stare rațională între noi. Legea nu va rezolva aceste probleme. Am ajuns în această situație deoarece comunicarea a fost extrem de deficitară.

Situația în sine capătă o nuanță personală și pentru că s-au asociat în comunicări comorbiditățile.

„S-a creat impresia că doar unii pot fi infectați cu Covid, alții nu…”

S-a creat impresia că doar unii pot fi atacați de Covid, alții nu. Ce se întâmplă dacă într-o zonă se instituie starea de urgență? Îi rupem pentru o lună pe oamenii de acolo de educație? Au dreptul la educație când sunt izolați?

Așa cum am spus legea este acum într-o perioadă de așezare pe realitatea din România, dar și pe perspectivă, pe viitor. Avem câteva lecții învățate din trecut. Legea se va referi la ce va fi. ALDE va vota cu poziția rezonabilă a legii, dacă amendamentele vor fi luate în seamă, discutate și aprobate.

Ideea cu asimptomaticii este una delicată. Din punctul de vedere al internării, ar trebui să existe din partea lui o poziție. E sau nu de acord?

În momentul în care ne-am asumat faptul că nu doresc să fiu internat și sunt supravegheat permanent medical, îmi asum altceva: că am condiții pentru izolare acasă.

Dacă starea de sănătate se agravează, pot fi internat. Deoarece devine din asimptomatic simptomatic.

În România am efectuat 14.000 de teste și avem 500-600 rezultate pozitive pe zi…Dacă facem 140.000 de teste pe zi vom avea 5.000-6.000?

Cifrele pentru testare în România sunt extrem de slăbuțe. Asimptomaticii trebuie să înțeleagă că sunt purtători de viruși și chiar donatori. Dacă știi că ești bolnav și dai altuia, este o problemă aproape egală cu terorismul!”, a declarat Cristian Barbu la GÂNDUL LIVE.