GÂNDUL LIVE. Damian Drăghici: „A fi vulnerabil este o putere imensă”

Publicat: 19 03. 2021, 19:52
Actualizat: 06 04. 2021, 14:17

This browser does not support the video element.

Cântărețul Damian Drăghici a fost invitatul ediției de vineri a emisiunii GÂNDUL LIVE. Artistul a vorbit despre greutățile pe care le-a întâmpinat în perioada pendemiei și despre una dintre cele mai importante lecții pe care le-a învățat în ultima vreme, aceea că „a fi vulnerabil este o putere imensă”.

Damian Drăghici, despre evoluție: „A fi vulnerabil este o putere imensă”

Cântărețul Damian Drăghici a fost invitatul Emmei Zeicescu de la ediția de vineri a Gândul Live. Acesta a dezvăluit că se trezește în fiecare dimineață la ora 6, pentru că altfel nu ar putea să funcționeze în parametri optimi.

Artistul a vorbit despre și evoluția interioare prin care a trecut în ultimii ani, dezvăluind câteva dintre ideile și gândurile care l-au ajutat în acest sens.

„Am citit zilele acestea ceva foarte interesant. Fiecare gând pe care îl avem, creează un șoc electric care emană ceva în câmpul magnetic. Gândul creează asta, după care creează o emoție. Această emoție atrage ceea ce ai gândit. Dacă tu gândeșți în același fel cu altă persoană, puteți comunica”, a spus artistul, subliinind importanța deschiderii către ceilalți pentru a crea o relație de comunicare funcțională.

Despre vulnerabilitate

„A-ți arată vulnerabilitatea pare a fi o slăbiciune. De fapt, a fi vulnerabil este o putere imensă, la fel cum este să plângi sau să ai emoții extreme. Eu nu am putut să plâng timp de 30 de ani și mă credeam mai puternic. După ce mi s-a născut al doilea copil plângeam foarte des. Când pronunț numele copilului îmi vine să plâng, asta este fericirea pentru mine, acum. Așa arată fericirea pentru mine. Pentru a evolua trebuie să faci lucrurile mai diferit.”, afirmă Damian Drăghici.

Artistul a vorbit și despre modul în care i-a schimbat viața noul podcast pe care îl are pe canalul său de YouTube, unde primește sute de mesaje de mulțumire.