GÂNDUL NEWS. Scandal în avion, pe aeroportul din Cluj-Napoca

Publicat: 20 10. 2021, 17:00

This browser does not support the video element.

În fiecare zi, de luni până vineri, de la orele 17.00 și 20:30, vezi cele mai importante știri ale zilei, la GÂNDUL NEWS, o emisiune digitală menită să îți aducă în față cele mai importante cinci subiecte ale momentului.

O nouă tragedie românească pe un drum din Ungaria

Patru români au murit, iar un altul a fost rănit grav în urma unui accident în care au fost implicate un microbuz şi alte trei vehicule pe autostrada M1, în apropriere de Gyor. Conform presei ungare există și o a cincea persoană decedată, dar de altă naționalitate. Microbuzul în care se aflau era înmatriculat în judeţul Harghita și a lovit cu viteză, din spate, un camion. Pe un grup de socializare din Odorheiu Secuiesc s-a scris că una dintre persoanele decedate fusese în România pentru a participa la înmormântarea fratelui său. O altă victimă, o femeie, ar fi fost din Sovata.

A făcut accident și a dat vina pe soție

Un șofer din Teleorman, beat criță, a pierdut controlul volanului și a lovit două mașini. Apoi a coborât din autoturism și abia putea să se mai țină pe picioare din cauza alcoolului. După ce au ajuns polițiștii, șoferul s-a jurat că nu a condus el, iar soția a încercat să îl acopere, însă martorii l-au dat de gol.

Pentru că a refuzat să se supună, a fost încătușat și transportat la spital. Ceilalţi doi şoferi implicaţi în accident au fost testaţi, iar rezultatul a fost negativ. În urma impactului, o victimă a fost preluată de un echipaj medical și transportată la spital.

Scandal în avion, pe aeroportul din Cluj-Napoca

Un bărbat de 40 de ani a fost dat jos din aeronava care urma să decoleze spre Londra, pentru că a refuzat să își pună masca. Nici personalul avionului, nici polițiștii nu au avut succes în a-l convinge pe bărbat să poarte masca de protecție, așa că l-au dat jos din avion, în aplauzele celorlalți pasageri.

Panică în Capitală, după ce un imobil părăsit a luat foc

Casa era plină de gunoaie și se pare că acolo locuiau mai mulți oameni ai străzii. Flăcările s-au extins în scurt timp și la o locuință din apropiere. Pompierii au intervenit cu cinci autospeciale cu apă și spumă. Din fericire, aceștia au ajuns la timp și au reușit să stingă focul ce cuprinsese și acoperișul casei vecine. În imobil se aflau un copil și mama sa, care au fost evacuați imediat. Femeia a suferit un atac de panică și a avut nevoie de îngrijiri medicale. Autoritățile continuă acum cercetările pentru a afla cauzele exacte ale incendiului.

Gabriela Firea are COVID-19

Printre cele 17.158 de noi cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus, raportate azi, se numără cel al Gabrielei Firea și cel al soțului ei, Florentin Pandele. Senatorul PSD a anunțat pe pagina personală de Facebook că are o formă ușoară și că s-a infectat la trei săptămâni după ce a făcut cea de-a treia doză de vaccin. Odată cu ea, infectați sunt și soțul Florentin Pandele și mama Gabrielei Firea, precum și apropiați.