George Bacovia și Nicolae Bălcescu, aleși membri post-mortem ai Academiei Române

Publicat: 08 06. 2015, 16:55

George Bacovia și Nicolae Bălcescu au fost aleși membri post-mortem ai Academiei Române, cu unanimitate de voturi, în adunarea generală a Academiei desfășurată pe 5 iunie, potrivit unui anunț al instituției.

Totodată, adunarea generală a acestui for cultural a ales, prin vot secret, noi membri titulari și corespondenți ai Academiei Române.

Astfel, au fost aleși următorii membri titulari: Victor Spinei (Secția de Științe Istorice și Arheologie), Constantin Corduneanu (Secția de Științe Matematice), Maria Magdalena Zaharescu (Secția de Științe Chimice), Marian-Traian Gomoiu (Secția de Științe Biologice), Nicolae Gheorghe Panin (Secția de Științe Geonomice), Dorel Banabic (Secția de Științe Tehnice), Dan Dubină (Secția de Științe Tehnice) și Gheorghe Benga (Secția de Științe Medicale).

De asemenea, au fost aleși trei noi membri corespondenți ai Academiei Române: Gheorghe Coldea (Secția de Științe Biologice), Ileana Mânduțeanu (Secția de Științe Biologice) și Dan Cristea (Secția de Știință și Tehnologia Informației).

Academia Română este cel mai înalt for științific și cultural al României, care reunește personalități marcante din țară și din străinătate din toate domeniile științei, artei și literaturii, potrivit site-ului instituției.

Prin lege și statut, Academia Română poate avea un număr maxim de 181 de membri titulari și corespondenți și 135 membri de onoare, din care cel mult 40 din țară, iar numărul membrilor titulari nu poate depăși numărul membrilor corespondenți pe ansamblul Academiei.

În prezent, Academia are 77 membri titulari, 80 membri corespondenți (total 157), 86 membri de onoare din străinătate și 31 membri de onoare din țară (total 118).

Pe 18 noiembrie 2008, prezidiul Academiei a adoptat un Regulament pentru primirile de membri în Academia Română, care prevede: „Unicul criteriu de primire în Academia Română este caracterul de excepție al contribuției candidatului în știință sau cultură (impact asupra domeniului în care activează, originalitatea contribuțiilor, într-un cuvânt excelența în cercetare și creație). Reputația națională și internațională a candidatului este un factor important în acceptarea unei candidaturi”.