Gheorghe Dincă, în lacrimi la audieri. Bărbatul spune că are remușcări pentru faptele comise

Publicat: 06 08. 2019, 21:03

Gheorghe Dincă a izbucnit în plâns în fața anchetatorilor și a declarat că nu știe ce l-a împins să comită faptele respective.

Bărbatul a spus că regretă ce a făcut și nu mai poate dormi noaptea.

Acestuia i s-a făcut rău de câteva ori în timpul perchezițiilor de la casa sa din Caracal.

Încărcătura macabră din locuința sa pare să fie confirmată de avocatul familiei Luizei Melencu, Tonel Pop, care a declarat că înăuntru este „absolut înfiorător, un dezastru organizat” și „miroase peste tot a cadavru”.

„Încăperea aceea este numai un pat de fier foarte gros, montat, ancorat în perete. Este absolut înfiorător, un dezastru organizat, miroase peste tot. Nu miroase numai în încăpere, mirosul iese din pământ, din subsol, din camera aceea, din pereți, miroase a cadavru peste tot”.