Gică Popescu, lăudat de Judecătoria Sectorului 4. Motivele pentru care fostul fotbalist ar putea fi eliberat

Publicat: 19 10. 2015, 19:19

„Potrivit caracterizării atașate la dosar, condamnatul a participat la activitățile de educație și intervenție psihosocială desfășurate la nivelul secției de deținere și a desfășurat activități productive în interiorul locului de deținere din aprilie 2014. A elaborat și publicat patru lucrări științifice în perioada septembrie 2014 – martie 2015 iar în prezent este în curs de redactare a unei alte lucrări. Nu a fost sancționat disciplinar pe perioada detenției iar pentru implicarea în cadrul activităților productive și de reintegrare socială a fost recompensat de 11 ori în perioada mai 2014 – august 2015 (de șapte ori cu învoire de a ieși din penitenciar)”, se arată în motivarea judecătoriei.

Judecătorul a mai reținut că „petentul execută pedeapsa în regim semideschis, nu este cunoscut cu antecedente penale iar pe perioada detenției a menținut permanent legătura cu mediul de suport prin vizitele soției și apeluri telefonice, beneficiind de sprijin moral și material din partea familiei”, motive pentru care instanța a apreciat că „există premisele că timpul executat a fost suficient pentru reeducarea condamnatului și că acesta, prin participarea activă la programele desfășurate în vederea pregătirii graduale pentru liberare, și-a format o atitudine corectă față de valorile sociale, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială, scopul preventiv și educativ al pedepsei fiind atins, iar funcțiile de exemplaritate și eliminare temporară ale pedepsei fiind îndeplinite, astfel încât în viitor să se încadreze într-o viață normală, părăsind câmpul infracțional”.

Judecătorul reține în motivare și că, în ultimul cuvânt, Gheorghe Popescu „arată că a înțeles, s-a supus și a respectat decizia instanței în urma căreia a fost condamnat, însă acum dorește să fie din nou alături de familia sa, dorește să se integreze în societate și să fie folositor societății prin tot ceea ce va face în continuare”.

Judecătoria Sectorului 4 a decis, pe 5 octombrie, că Gheorghe Popescu poate fi eliberat condiționat, după ce a executat jumătate din pedeapsa de trei ani, o lună și zece zile, primită în dosarul transferurilor de jucători, hotărârea nefiind definitivă.

Fostul internațional Gheorghe Popescu execută din 4 martie 2014 pedeapsa de trei ani, o lună și zece zile, primită în dosarul transferurilor de jucători. Alături de el au fost condamnați Gheorghe Copos, Mihai Stoica, Cristian Borcea, Ioan Becali, Victor Becali, Gheorghe Nețoiu, și Jean Pădureanu.

Gheorghe Copos, fostul patron al FC Rapid, a fost eliberat condiționat în 7 aprilie, iar Jean Pădureanu, fostul președinte al Gloriei Bistrița, care a executat pedeapsa în Spitalul Penitenciar Jilava, a fost eliberat condiționat în 18 iunie.