Grupare de hackeri, anihilată după ce a spart peste 2.000 de conturi email

Publicat: 24 01. 2014, 18:10
Actualizat: 31 01. 2019, 21:52

O grupare de hackeri a fost destructurată, vineri, după ce ar fi spart, din 2012, peste 2.000 de conturi de poștă electronică aparținând atât unor persoane fizice, cât și unor firme și instituții, suspecții urmând să să fie duși, pentru audieri, la sediul central al DIICOT.

Hackerii, patru la număr, au fost prinși în urma unor percheziții făcute în Satu Mare, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din Poliția Română.

Cei patru ar fi spart și conturi de email din străinătate, au mai spus sursele citate.

Potrivit acelorași surse, în urma perchezițiilor au fost ridicate dispozitive de stocare date cum ar fi hard-uri sau memory stick-uri, în valoare totală de circa 60.000 de euro.

„Modalitatea de acționare consta în postarea pe diferite site-uri de internet a unor anunțuri prin care, în schimbul unor sume de bani, învinuiții își ofereau serviciile în sensul accesării fără drept a unor sisteme informatice sau căsuțe de corespondență electronică”, se arată într-un comunicat de presă al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT).

În schimbul serviciilor oferite, respectiv spargerea conturilor de e-mail și transmiterea parolelor de acces către clienți, hackerii primeau între 50 și 200 de dolari, susțin procurorii.

Anchetatorii îi acuză pe hackeri de săvârșirea infracțiunilor de acces ilegal la un sistem informatic, operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice și spălare de bani.

Procurorii DIICOT au cooperat, în acest caz, cu autoritățile judiciare din SUA, India și China.