Guvernul nu acordă încă ajutoare pentru sinistrații din Mateești

Publicat: 15 02. 2012, 11:56
Actualizat: 15 02. 2012, 22:50
Datele preliminare furnizate de Ministerul Internelor și Reformei Administrative în cazul sinistraților din localitatea Mateești (județul Vâlcea) relevă că locuitorii au mai primit despăgubiri pentru construcția de case, astfel că Guvernul nu a acordat încă ajutoare, a declarat premierul Tăriceanu.

"Informațiile preliminare indică faptul că locuitorii din acea zonă au mai fost o dată despăgubiți pentru a-și construi case. Nu e prima dată când acea haldă de steril este în pericol să se prăbușească peste casele lor. Trebuie să vedem o situație exactă, la zi, și în funcție de această situație, sigur că vom putea să acordăm despăgubiri. De două ori nu putem să acordăm despăgubiri pentru aceeași casă pe care nu au demolat-o, ci au rămas să locuiască în ea", a spus Tăriceanu.

Ministrul Muncii, Paul Păcuraru, a declarat, luni, că Guvernul va discuta, miercuri, problema sinistraților din localitatea vâlceană Mateești, ale căror case au fost distruse de alunecarea de teren, și va interveni cu un ajutor pentru refacerea locuințelor acestora. El precizat că Guvernul va găsi soluții pentru ajutorarea sinistraților în ședința de miercuri.

Începând de sâmbătă, șapte case din satul Turcești, comuna Mateești, au fost distruse de alunecările de teren de halda de steril, 12 persoane fiind evacuate din locuințe. O familie s-a mutat într-o altă casă deținută tot în zonă, o altă familie a fost mutată în școala din Turcești, două familii au fost mutate la rude, iar cele două familii evacuate marți vor merge tot la rude.