Guvernul schimbă foaia. De când va putea ANAF să aplice amenzi pentru neplata taxelor

Publicat: 01 07. 2022, 13:55
Actualizat: 01 07. 2022, 15:46
ANAF va introduce un fișier standard internațional de audit în relația cu operatorii economici

Dreptul inspectorilor Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) de a aplica amenzile contravenționale prevăzute de Codul de procedură fiscală se va prescrie, mai nou, după cinci ani de la data săvârșirii faptei. Până acum prescripția se făcea doar după șase luni. Noua regulă se va aplica începând cu faptele săvârșite din data de 30 iunie 2022.

Modificarea a fost făcută aseară printr-o ordonanță de urgență a Guvernului și publicată în Monitorul Oficial pentru a transpune, de fapt, o directivă europeană privind schimbul de informații fiscale în UE.

Acesta conține și o prevedere suplimentară referitoare la prescrierea amenzilor fiscale, aplicabilă din 30 iunie 2022.

Modificarea legitimează o practică deja folosită de ANAF, prin care instituția aplică amenzi chiar dacă au trecut ani de zile de la săvârșirea unei contravenții fiscale.

Practic, autoritățile au stabilit ca dreptul ANAF de a aplica amenzile contravenționale prevăzute de Codul de procedură fiscală să se prescrie după cinci ani de la data săvârșirii faptei. Până acum, acest drept se prescria după șase luni de la data săvârșirii faptei, conform regulilor generale privind amenzile contravenționale din OG 2/2001.

„Prin derogare de la prevederile art. 13 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicarea sancțiunii amenzii pentru contravențiile prevăzute în prezentul titlu se prescrie în termen de 5 ani de la data săvârșirii faptei”, scrie în prevederea nou-introdusă la articolul 339 din Cod, potrivit avocatnet.ro.

Actele normative se aplică, de principiu, numai pentru viitor, astfel că noua regulă este valabilă pentru faptele săvârșite începând cu data intrării în vigoare a prevederii, adică 30 iunie 2022. Asta înseamnă că spre exemplu o faptă de la 1 iulie 2022 poate fi amendată de Fisc și peste cinci ani, pe când o faptă de la 29 iunie 2022, de exemplu, poate fi amendată de Fisc doar în maximum șase luni.

În esență, judecătorii au stabilit recent, într-o speță soluționată definitiv, că neîndeplinirea obligației de declarare și plată a unui impozit se prescrie în șase luni de la termenul-limită, fiind vorba de o contravenție instantanee, astfel că, după expirarea celor șase luni, amenda nu se mai poate aplica. Asta în condițiile în care ANAF consideră că este o contravenție continuă pentru care poate aplica amenzi chiar și după mai mulți ani. Interpretarea instanțelor a fost valabilă, pentru contravențiile din Codul de procedură fiscală, numai pentru faptele săvârșite până la 29 iunie 2022.