Halep ia o decizie neașteptată: Simona va participa în premieră la turneul de la Charleston

Publicat: 20 09. 2019, 19:28

Într-o postare făcută pe Twitter, Halep s-a arătat încântată de posibilitatea de a juca la competiția din Statele Unite ale Americii: „Aștept cu nerăbdare să joc la Charleston pentru prima dată în carieră. Am auzit foarte mult lucrurile grozave despre acest turneu și sunt recunoscătoare să îl am în calendarul din 2020″.

Eleanor Adams, manager-ul turneului intitulat Volvo Car Open, a declarat că prezența lui Halep va însemna foarte mult pentru comunitatea locală: „Vom celebra ediția cu numărul 20 în Charleston, iar prezența Simonei nu se putea nimeri mai bine de atât. Ea are un joc agresiv, foarte precis. E puternică și rapidă. Sunt convins că fanii o vor întâmpina așa cum se cuvine. Așteptarea Simonei a fost meritată”.

Turneul Premier de la Charleston se va disputa în perioada 4-12 aprilie 2020.

Pe lângă Simona Halep, la competiție și-au mai anunțat deja prezența campioana en-titre Madison Keys și iberica Garbine Muguruza.