Ilie Bolojan îi răspunde lui George Simion, în scenariul declanșării alegerilor anticipate
Premierul Ilie Bolojan, întrebat la Digi 24, dacă se va ajunge anul acesta la alegeri anticipate, în urma cărora PSD ar guverna alături de AUR, Ilie Bolojan a spus că țara nu-și permite instabilitate politică și alegeri anticipate.
„Nu e o soluție!”, a răspuns premierul, întrebat despre declarațiile lui George Simion că ar urma să depună moțiune de cenzură și să guverneze alături de PSD.
„România azi are nevoie de stabilitate politică, consecvență. Orice fel de discuție cu privire la alegeri anticipate nu e o soluție. România nu mai suportă alte lucruri complicate”, spune Bolojan.
Premierul susține că aceste discuții privind alegerile anticipate nu au niciun fel de realism.
„Făcând abstracție de calitatea mea de premier, unde ar putea fi considerat că sunt subiectiv, ceea ce vă pot spune este că România astăzi are nevoie de o stabilitate politică. Nu este problema că e guvernul cu premier Bolojan sau un alt premier, ci e nevoie de o stabilitate și de consecvență în luarea acestor măsuri. Prin urmare, cred că orice fel de discuție legată de alegeri anticipate nu are niciun fel de realism. Și asta o știu toți oamenii care înțeleg despre ce este vorba, pentru că România nu mai suportă alte crize politice artificiale”, a mai transmis prim-ministrul, la Digi24.
VĂ RECOMANDĂM ȘI: