Iliescu, îngrijorat de starea de sănătate a Regelui Mihai. Mesajul fostului președinte

Publicat: 02 03. 2016, 20:57
Actualizat: 03 03. 2016, 11:57

”Am aflat cu profundă îngrijorare despre problemele de sănătate ale Maiestății Sale, Regele Mihai, care trece prin momente dificile. Îi urez multă sănătate și puterea de a trece de această cumpănă a vieții. Prezența sa în spațiul public românesc a fost un exemplu de echilibru, și a contribuit la crearea unui climat de normalitate. Sper să revină cât mai repede cu putință la proiectele sale”, a scris fostul șef de stat pe blogul personal miercuri seara.

Regimul condus de Ion Iliescu s-a opus în mai multe rânduri ca Regele Mihai I să intre în țară.

În 1992, la trei ani după Revoluția Română din 1989 prin care a fost îndepărtat guvernul comunist, noul guvern român i-a permis Regelui Mihai să revină în țară pentru prima dată, pentru sărbătorile de Paște.

În 1997, după înfrângerea electorală a lui Iliescu de către președintele Emil Constantinescu, România a acordat înapoi Regelui Mihai cetățenia română și i-a permis din nou să viziteze țara.