IMAGINI EXCLUSIVE | “Bombardierul” Vlad Obu, cercetat de DIICOT în dosarul fraților Tate: „Am fost audiat ca martor, deocamdată”

Publicat: 18 01. 2023, 09:15
Actualizat: 25 01. 2023, 13:04

“Bombardierul” Vlad Obu a ajuns la DIICOT, unde, de la ora 09:00, a început audierea sa de către procurori în dosarul care îi vizează pe frații Andrew și Tristan Tate.

Vlad Obu, pe numele lui real Vlad Cristian Obuzic, upranumit și „imitația” fraților Tate, a ajuns miercuri dimineață la DIICOT pentru audieri, după ce, în urmă cu o săptămână, poliţiştii au descins la şapte adrese din Bucureşti şi din judeţele Ilfov şi Prahova, acțiunea fiind legată de dosarul în care sunt arestați preventiv fraţii Tate.

UPDATE 2 – Vlad Obu, declarații făcute la ieșirea de la audierile în dosarul fraților Tate.

După ce a fost audiat de procurori în dosarul care-i vizează pe frații Andrew și Tristan Tate, Vlad Obu a făcut primele declarații la ieșirea din sediul DIICOT.

Prima remarcă făcută a fost și cea mai interesantă: „Am fost audiat ca martor, deocamdată”.

Întrebat dacă în relațiile lui cu frații Tate sunt elemente care ar putea să complice lucrurile, Vlad Obu a răspuns: „Nu am avut conexiuni de business cu frații Tate. Nu știu de ce s-a ajuns la percheziții”.

Vlad Obu a mai precizat că nu împărtășește mesajul pe care-l transmite în discursul public Andrew Tate. „Nu am făcut schimb de nimic cu frații Tate (…) Eu am altfel de discurs, nu am nicio legătură”.

UPDATE 1 – Telefonul lui Vlad Obu, cercetat de procurorii DIICOT.

„Bombardierul” Obu are calitatea de martor în dosarul care îi vizează pe frații Andrew și Tristan Tate.

Potrivit unor surse judiciare, procurorii DIICOT au efectuat azi percheziția informatică a telefonului acestuia, în scopul găsirii de noi probe privind modalitatea în care au fost racolate fetele de către frații Tate. Se au în vedere, însă, și alte eventuale „legături periculoase” ce pot reieși din cercetarea telefonului lui Vlad Obu.

Aceleași surse ne-au mai informat că joi, 19 ianuarie, va sosi la DIICOT și Bogdan Stancu, fostul ofițer DIPI însărcinat cu paza fraților Tate.

Avocat: „Nu s-a găsit nimic până în acest moment”

Mai multe dintre aceste locații au legătură cu Vlad Obu, un tânăr român considerat „imitația” fraților Tate, pe care se străduiește să-i copieze și de care este apropiat.

Înainte de a intra la audieri, avocatul lui Vlad Obu a declarat: „Vorbim despre un martor și despre o prezumție pe care presa o respectă întotdeauna”.

Întrebat dacă în telefonul clientului său au fost găsite mesaje compromițătoare, care să arate că avea legătură cu afacerile derulate de frații Tate, avocatul a răspuns: „ N-aveți date că s-ar fi derulat vreo percheziție IT, deci nu s-a găsit nimic până în acest moment”.

La rândul lui, Vlad Obu a trecut în viteză pe lângă jurnaliștii prezenți la sediul DIICOT și a refuzat să răspundă la întrebările care i s-au pus.

Vlad Obu, luptător și patron de studio videochat

Bărbatul are aceleași pasiuni precum frații Tate: mașini scumpe, băuturi de sute de euro și prezența femeilor frumoase.

Venit la București din Galați, el e patron de studio videochat şi luptător de arte marţiale. Are și mai multe proprietăți de lux.

Pe rețelele sociale, exploatează imaginea femeilor din cercul de cunoscuți pentru a câștiga notorietate pe internet. Le pune în ipostaze jignitoare și se laudă cu asta. Mai mult, Vlad Obu îşi tatuează femeile cu numele lui şi îşi cultivă imaginea de adevărat guru misogin în online, cu discursuri toxice.

Vlad Cristian Obuzic are 30 de ani şi a ajuns rapid în lumea bună a Capitalei. Şi-a câştigat faima cu un cont de Twitter prin care răspândea discursuile misogine ale celor doi britanici. În scurt timp, a devenit influencer şi model pentru mii de adolescenţi, scrie observatornews.ro.

La fel ca fraţii Tate, Vlad Obu are şi el „academie de făcut bani”. Pentru 500 de dolari anual, îi învaţă pe băieţi „şcoala vieţii” şi dispreţul faţă de femei.

Mai mult, după modelul britanicilor, fetele din anturajul lui au tatuat pe corp numele lui, iar într-un filmuleţ se laudă cu vânătăile de pe corpul iubitei lui.

„Eu mereu am încercat ca percepţia despre mine să fie cât mai aproape de realitate. Am văzut asta la Tate, e chiar mai mult. Viaţa lui reală este mult mai top decât ceea ce vezi pe net”, spunea Vlad Obu, într-un podcast.