Imagini revoltătoare: un copil cu dizabilități dintr-un centru din sectorul 6, legat cu funia. ”Este o situație care este total inacceptabilă”

Publicat: 14 07. 2015, 10:55

Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA), Gabriela Coman, a declarat marți, pentru MEDIAFAX, că a trimis Corpul de control la Complexul de servicii sociale Istru din Sectorul 6 după ce în presă au apărut imagini cu un copil din centru care era legat.

Gabriela Coman a precizat că imaginile au fost surprinse de o persoană care locuiește în vecinătatea centrului și au fost trimise presei luni după-amiază, când Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Sector 6 ar fi început o anchetă.

Președintele ANPDCA a spus că marți dimineață a trimis Corpul de control să verifice la acel centru ce s-a întâmplat cu exactitate și să stabilească măsurile care trebuie luate de către angajator, care în acest caz este DGASPC Sector 6.

„Până când vom stabili ce s-a întâmplat și ce măsuri trebuie luate, trebuie ca acelui copil să i se acorde îngrijiri, iar persoana care l-a legat trebuie îndepărtată de copii”, a declarat președintele ANPDCA.

Copilul are 16 ani și dizabilități asociate, iar din primele informații a rezultat că supraveghetorii ar fi decis să-l lege pentru a-l putea controla mai bine, deoarece acesta ar fi fost agitat, a precizat Gabriela Coman.

„O astfel de măsură este inadmisibilă. Este o metodă total neinspirată de protecție a unui copil”, a mai spus președintele ANPDCA.

La Complexului de servicii sociale Istru sunt două căsuțe sociale care au fost construite de către Organizația Neguvernamentală HHC România și inaugurate cu DGAGPC Sector 6, adăpostind în total 21 de copii. Tânărul care a fost legat de o ușă locuiește într-una din aceste căsuțe, alături de alți copii cu dizabilități grave.

Directorul HHC România, Ștefan Dărăbuș, a declarat pentru MEDIAFAX că cele două căsuțe au fost predate DGASPC Sector 6, instituție care s-a ocupat de angajarea de personal și de susținerea ulterioară a centrului.

Dărăbuș a spus că după inaugurarea căsuțelor a mai venit în vizită la București, dar acele vizite au fost anunțate, astfel încât nu a remarcat niciodată vreo problemă.

„Colegele mele au mai venit și neanunțate și ne-au semnalat că au sesizat mici probleme de relaționare între personal și copii. Am cerut rapoarte de atunci”, a spus directorul HHC România.

Întrebat despre ce fel de probleme de relaționare este vorba, Ștefan Dărăbuș a spus că, în general, despre neglijență, întrucât copiii ar fi fost lăsați în fața televizoarelor.

„Pe de altă parte, când sunt doi îngrijitori la 11 copii cu dizabilități grave, uneori poate fi de înțeles că mai apelează și la astfel de măsuri, dar nu se justifică în niciun caz legarea copiilor. Vrem clar ca cei care erau de serviciu în momentul în care copilul a fost legat să fie dați afară”, a spus Ștefan Dărăbuș.