În plin scandal al înregistrărilor, procurorii cer pedepse uriașe pentru Vlad Cosma și pentru tatăl său, Mircea Cosma

Publicat: 19 02. 2018, 21:09

La Înalta Curte de Casație și Justiție s-a judecat luni ultimul termen al procesului în care fostul deputat Vlad Cosma și fostul președinte al Consiliului Județean Prahova, Mircea Cosma, sunt acuzați de trafic de influență, respectiv luare de mită și abuz în serviciu.

În cadrul ședinței, procurorii au cerut ca pentru fostul președinte al Consiliului Județean Prahova să fie menținută pedeapsa inițială, cea de 8 ani de închisoare în vreme ce pentru fostul deputat Vlad Cosma a solicitat admiterea apelului acestuia și dispunerea unei pedepse de 4 ani și 8 luni de închisoare, instanța de fond condamnându-l pe acesta la 5 ani.

„Din depoziții, nu rezultă cum anume au fost constrânși martorii și nu au reușit să explice conținutul constrângerilor. Acești martori au arătat că procurorul Mircea Negulescu le-ar fi cerut să prezinte ceva efervescent despre Mircea Cosma, dar și că ar fi vrut să scrie ce a vrut și că le-ar fi dictat Negulescu. Aceste informații sunt contradictorii pentru că nu spun cu ce i-ar fi constrâns. (…) Necazul real al inculpaților nu este procurorul Mircea Negulescu, ci că partenerii lor de fărădelegi i-au denunțat. Alt necaz este că Răzvan Alexe și-a recunoscut faptele și a făcut suficiente precizări referitor la destinatarii banilor și cum erau împărțiți”, a spus procurorul DNA.

La ultimul termen a fost audiat și Mircea Cosma, care a negat orice acuzație, aducând în acest sens lămuriri.

Totodată, instanța a admis cererea lui Vlad Cosma de a depune la dosar un stick cu înregistrări audio pe care se află o discuție între acesta și anumiți procurori.

Vlad și Mircea Cosma au fost trimiși în judecată de către DNA în aprilie 2014, alături de alte două persoane. Vlad Cosma este acuzat de trafic de influență, Răzvan Alexe este cercetat pentru trafic de influență și dare de mită, iar Mircea Cosma și Daniel Alixandrescu sunt judecați pentru luare de mită și abuz în serviciu.

„Condamnă pe inculpatul Cosma Vlad Alexandru la pedeapsa de 5 ani închisoare. (…) Contopește pedepsele aplicate inculpatului Cosma Mircea în pedeapsa cea mai grea respectiv pedeapsa principală de 8 ani închisoare (..) Contopește pedepsele aplicate inculpatului Alixandrescu Daniel Adrian în pedeapsa cea mai grea respectiv pedeapsa principală de 6 ani închisoare. (..) Dispune confiscarea de la inculpatul Alexe Răzvan a sumei de 1.260.042,85 lei. Dispune confiscarea de la inculpatul Cosma Vlad Alexandru a sumei de 1.260.042,85 lei. Dispune confiscarea de la inculpatul Cosma Mircea a sumei de 1.890.064,27 lei. Dispune confiscarea de la inculpatul Alixandrescu Daniel Adrian a sumei de 130.000 lei. Dispune confiscarea de la fiecare din inculpații Cosma Mircea și Alixandrescu Daniel Adrian a sumei de câte 1.816.821,49 lei”, se arată în decizia inițială a instanței supreme.

„În perioada 2012 – 2013, inculpații Alexe Răzvan și Cosma Vlad Alexandru au pretins și primit de la trei reprezentanți ai unor societăți comerciale, denunțători în cauză, suma totală de 4.410.149,97 lei, disimulată în contravaloarea unor lucrări subcontractate fictiv de aceste societăți către două firme controlate în fapt de inculpatul Alexe Răzvan. Sumele de bani au fost pretinse și primite de cei doi în schimbul intervenției la persoane cu putere de decizie din cadrul Consiliului Județean Prahova și anume la inculpații Cosma Mircea, președintele autorității publice județene și Alixandrescu Daniel Adrian, director executiv al Direcției Patrimoniu (având în subordine Serviciul Achiziții Publice și Contracte, precum și Serviciul Urmărire Lucrări Publice), astfel încât cele trei societăți să obțină de la Consiliul Județean Prahova trei lucrări de modernizare/întreținere a drumurilor, dar și pentru a deconta cu prioritate lucrări deja efectuate”, anunțau procurorii.

Cele trei lucrări se referă la obiectivele următoare: „Modernizare DJ 101 I Buda Nedelea, județul Prahova”, „Lucrări și servicii privind întreținerea curentă a drumurilor publice – plombe” și „Întreținerea curentă a drumurilor județene pe timp de iarnă 2012 – 2013”.