Încă două persoane au murit din cauza virusului gripal. Numărul total al deceselor a ajuns la 39

Publicat: 20 02. 2018, 14:29

De asemenea, la ambele femei a fost identificat virusul gripal de tip A. Una dintre ele avea 55 de ani și era din județul Brașov, iar cealaltă, 61 de ani și locuia în județul Constanța.

Numărul total de decese de la debutul sezonului 2017-2018 a ajuns astfel la 39.

Potrivit INSP, până la data de 11.02.2018 au fost vaccinate antigripal peste 920.000 de persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătății..

La nivel național, au fost înregistrate peste 520 de cazuri de grip, cele mai mult fiind identificate în București, Iași și Contanța.

Ministerul Sănătății a transmis populației o serie de măsuri care trebuie luate la nivelul atât al spitalelor, școlilor sau al farmaciilor, cât și de fiecare persoană în parte, pentru a preveni eventuale îmbolnăviri cu gripă. Astfel, managerii de spitale au obligația să se asigure că sunt respectate cu strictețe măsurile igienico-sanitare în unitățile sanitare și că personalul medical are la dispoziție și poartă echipamentul de protecție.De asemenea, Ministerul Sănătății a solicitat direcțiilor de sănătate publică să prezinte, în cel mai scurt timp, o situație a stocurilor de medicamente antivirale specifice pentru gripă existente în spitale și, după caz, să solicite suplimentarea stocurilor, astfel încât să fie disponibile medicamentele necesare pentru tratamentul pacienților internați.

Și farmaciile trebuie să se asigure că au medicamente și produse necesare prevenirii și tratării gripei.

Totodată, avertizează MS, este necesar ca în grădinițe și scoli, în fiecare dimineață, cadrele medicale să realizeze un triaj, astfel încât să poată fi evitată răspândirea virusului gripal.