Încă o BĂTAIE ÎNTRE ELEVE într-un colegiu din Piatra Neamț. Imaginile violente, FILMATE de colegii care le încurajau

Publicat: 25 09. 2018, 11:21

Nu se știe de ce s-au luat la bătaie cele două adolescente, însă disputa pare că a început înainte de momentul filmării. Fetele se află în clasă, într-o pauză. Una dintre ele este așezată în bancă, în timp ce alta se apropie și o ia la întrebări.

După câteva momente, tânăra dă impresia că pleacă, după care se întoarce brusc și începe să o lovească pe fata din bancă, ținând-o cu o mână de păr. Aceasta reușește să se ridice și ripostează cum poate, lovind-o pe agresoare.

În loc să le oprească, colegii râd și le încurajează: „Dă-i! Dă-i! Dă-i!,” se aude pe înregistrare, alături de râsetele generale. „Mai direct! Mai direct!,” strigă un băiat. „Gata, băi!” se aude voce altuia, în timp ce fata atacată reușește să se elibereze și o trântește pe agresoare pe jos, printre băncile în dezordine.

„Am aflat despre incident. Deocamdată nu știu cu exactitate ce s-a întâmplat acolo. De astăzi vom începe o anchetă și vom lua măsurile care se impun, conform regulamentului. Incidentul a avut loc la Colegiul Tehnic „Ion Creangă”, dar nu știu exact când”, a declarat Elena Laiu, șefa Inspectoratului Școlar Județean Neamț.

Deși abia a început anul școlar, mai multe incidente violente au fost filmate în școli din județele Vaslui, Bacău și Neamț, culmea! majoritatea între fete.