Încă un apel fals: Un bărbat a sunat la 112 și a spus că a fost răpit, pentru a testa reacția autorităților

Publicat: 25 10. 2019, 16:22

Reprezentanții Poliției Argeș au declarat că apelul la 112 a fost făcut joi seara.

Un bărbat a anunțat că a fost răpit, după care a întrerupt apelul.

„Imediat, polițiștii au fost mobilizați în aria în care a fost localizat apelul, unde s-au desfășurat activități de căutare”, arată sursele citate.

Vineri dimineața, bărbatul a fost găsit de polițiști la locuința lui, stabilindu-se că nu se afla în pericol.

Potrivit IPJ Argeș, bărbatul a fost condus la sediul poliției pentru audieri și a fost amendat cu 4.000 de lei pentru alarmare falsă.

Surse judiciare au declarat, corespondentului Mediafax, că acesta le-a spus anchetatorilor că a făcut apelul pentru a testa reacția autorităților.