Incendiu la un mall din Arad. Zeci de persoane evacuate

Publicat: 19 12. 2014, 11:25

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Arad, vineri, în jurul orei 8.00, la centrul comercial Galleria Mall de pe Calea Aurel Vlaicu din oraș a izbucnit un incendiu.

La ora aceea mall-ul nu era încă deschis.

Purtătorul de cuvânt al ISU Arad, George Pleșca, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că incendiul a izbucnit în holul principal de la primul etaj, unde se instala un tobogan din plastic susținut de o schelă metalică.

Muncitorii sudau suportul metalic, iar din cauza căldurii degajate partea din plastic a toboganului a luat foc.

Angajații au sunat imediat la 112, iar flăcările nu s-au extins la corpul clădirii.

„S-a intervenit cu două autospeciale cu apă și spumă. Incendiul se manifesta generalizat la întreg toboganul, cu degajări mari de fum din cauza maselor plastice, și a fost limitat și lichidat în aproximativ 15 minute”, a declarat Pleșca.

După ora 9.00, mall-ul a fost deschis pentru public, însă o oră mai târziu a fost evacuat, din cauză că a izbucnit un al doilea incendiu, de această dată la acoperiș.

În clădire se aflau câteva zeci de persoane, care au fost evacuate.

La ora transmiterii acestei știri, pompierii intervin pentru lichidarea flăcărilor.

Pompierii cred că acoperișul a luat foc din cauza instalațiilor electrice, în momentul în care acestea au fost repornite.

Centrul comercial este închis, iar angajații spun că nu știu dacă programul cu publicul va fi reluat vineri.