Incident ÎNGRIJORĂTOR la metrou: Un soft „din China, venit via Turcia” a dus la ieșirea garniturii de pe linie în depoul Berceni/ Reacția Metrorex

Publicat: 20 03. 2019, 16:03
Actualizat: 25 03. 2019, 19:20

Angajații au precizat, în cadrul unei acțiuni a sindicatului din companie desfășurată la depou, că este vorba de un software „din China, venit via Turcia”, care face ca trenurile să se alimenteze singure.

La sfârșitul lunii ianuarie o garnitură de metrou care gara la capăt de linie a rupt parapetul de protecție, iar două vagoane au sărit de pe șine și au rămas supendate la aproximativ doi metri înălțime față de nivelul terasamentului.

UPDATE: Precizarea făcută de Metrorex:

„Referitor la informațiile apărute astăzi, 20.03.2019, în spațiul public, Metrorex face următoarele precizări:

Evenimentul petrecut pe data de 26 ianuarie 2019 se află în atenția conducerii Metrorex. La acea dată, un tren de metrou remorcat de către o locomotivă, aflat în activitate de manevră în depoul Berceni, a fost implicat într-un incident. Evenimentul face subiectul unei cercetări efectuate de către o comisie numită de AGIFER.

Cercetarea efectuată de către Agentia de Investigare Feroviara Română – (AGIFER), conform reglementărilor legale în vigoare, se află în desfășurare. Metrorex nu a primit până la acest moment concluziile instituției abilitate.
Pentru a nu interveni în ancheta aflată în curs, conducerea Metrorex nu poate face supoziții cu privire la cauza producerii evenimentului.

Precizăm că trenul implicat în incident nu circula cu călători și nu a fost pusă în pericol siguranța acestora.

În activitatea curentă de circulație a metroului cu călători nu se poate produce un astfel de incident, întrucât condițiile desfășurării activității de manevră sunt total diferite, față de circulația trenurilor cu pasageri.

După finalizarea raportului comisiei de investigare a AGIFER, conducerea Metrorex va dispune acțiuni în consecință.

Rezultatul anchetei va fi făcut public conform prevederilor legale.

Circulația trenurilor de metrou cu călători se desfășoară în condiții de siguranță. Societatea respectă reglementările și normele în vigoare. Atât Metrorex cât și instituțiile cu atribuții în controlul activităților privind siguranța circulației, verifică în permanență respectarea procedurilor, iar eventualele accidente/incidente produse în circulația trenurilor cu călători sunt investigate de Agenția de Investigare Feroviară Română – AGIFER. În urma acestor investigații rezultă, dupa caz, recomandări de siguranță care sunt puse în aplicare de către Metrorex.

Cu stimă,

DIRECTOR GENERAL,

ing. Dumitru ȘODOLESCU”