Incident la Galați. Ce au pățit doi soldați americani, care participau la un exercițiu în Poligonul Smârdan

Publicat: 24 03. 2015, 19:53

În Poligonul Smârdan, din județul Galați, a avut loc, marți, un exercițiu la care au participat militari americani din Brigada 173 Aeropurtată și Regimentul 2 Cavalerie și militari români de la Brigada 282 Mecanizată.

În cadrul exercițiului, circa o sută de soldați americani au fost parașutați din aeronave care au survolat Poligonul Smârdan.

Exercițiul nu a fost lipsit de incidente deoarece, după ce au fost parașutați, doi militari s-au accidentat și au fost transportați cu ambulanțele la spital, primele informații indicând că unul ar fi suferit o fractură la un picior, iar celălalt s-ar fi accidentat la coloana vertebrală.

Purtătorul de cuvânt al structurilor americane prezente la exercițiu, căpitanul Ben Hall, a spus că militarii americani au fost duși la Spitalul Militar de Urgență din Galați, fără a oferi date despre starea lor de sănătate.

Prezent la eveniment, ministrul Apărării, Mircea Dușa, a vorbit despre importanța organizării unor astfel de exerciții în contextul măsurilor de securitate stabilite la summitul din Țara Galilor pentru flancul estic al NATO și UE.

„Anul acesta, în planul de instruire am planificat peste 330 de exerciții. Unele dintre ele le vom organiza împreună cu partenerii noștri din NATO, dar mai ales cu partenerul nostru strategic, militarii din SUA. Astăzi (marți – n.r.), în Poligonul Smârdan din județul Galați este organizat acest exercițiu cu trupe aeropurtate, organizat în comun cu SUA, și care asigură atât pregătirea militarilor noștri, dar și a militarilor americani. Credem că aceste exerciții sunt binevenite și ele fac parte din măsurile stabilite la summitul din Țara Galilor, de a asigura o prezență permanentă, prin rotație, a militarilor NATO pe flancul estic al NATO și UE”, a spus Mircea Dușa.

Comandantul forțelor armate terestre americane din Europa, generalul locotent Ben Hodges, a apreciat buna colaborare dintre militarii români și cei americani, amintind și situația din zona estică, odată cu anexarea Crimeii de către Rusia.

„Zona de antrenament de aici, de la Smârdan, arată ca o zonă extraordinară, abia aștept ca soldații SUA care vor fi aici alături de alți aliați să continue să se antreneze cu forțele României. Asta înseamnă alianța care lucrează împreună și acesta este cel mai important lucru. Condițiile de securitate se schimbă aici, în zona Mării Negre, și vedem ocupația ilegală a Crimeii de către Rusia. Este foarte important, ca alianță, să stăm împreună, să putem răspunde acestei agresiuni. Este foarte important și aceste exerciții sunt o parte foarte importantă a angajamentelor noastre. Mulțumesc ministrului Dușa, generalului Ciucă și celorlalți care ne-au ajutat să fim aici. Conducerea Armatei de aici este extraordinară și mă bucur că lucrăm împreună”, a afirmat Ben Hodges.

Totodată, el a spus că are foarte mare încredere în soldații români, amintind că aceștia au luptat alături de militarii SUA în Afganistan, dar și în alte operațiuni.

La rândul său, șeful Statului Major General al Armatei Române, generalul locotenent Nicolae Ciucă, a afirmat că exercițiul de la Smârdan este foarte important pentru continuarea procesului de realizare a nivelului de interoperabilitate între armata română și cea americană.

„Am reușit să realizăm un plan prin care să punem laolaltă toate elementele comune de comandă și control și, de asemenea, să punem de comun acord procedurile de operare între structurile de parașutiști și cele care acționează terestru”, a afirmat Ciucă.

El a adăugat că, în luna aprilie, la Poligonul Smârdan se va defășura un alt exercțiu, la care vor participa militari români, americani, din Marea Britanie, dar și din Republica Moldova.