INCIDENT.Un copil în vârstă de doi ani a căzut de la etajul opt al uni bloc din București. Poliția a intrat în alertă!

Publicat: 13 05. 2020, 12:22
Actualizat: 13 05. 2020, 13:07
S-a înregistrat primul caz al unui cadru medical răpus de Covid-19, în Brăila (FOTO - ilustrativ)

Un copil în vârstă de doi ani a căzut, miercuri, de la etajul opt al unui bloc de pe bulevardul Timișoara, din Capitală.

Un copil în vârstă de doi ani a căzut în condiții, încă, neclare de la etajul 8. La fața locului au ajuns două autospeciale SMURD, dintre care una cu medic, iar copilul a fost găsit în viață, dar inconștient, au declarat, pentru Gândul, oficiali din cadrul ISU București.

Polițiștii Secției 25 au declanșat cercetarea la fața locului și încearcă să stabiliească în ce ce condiții s-a produs incidentul.

În cele din urmă, din păcate, copilul a fost declarat decedat, iat dosarul a fost preluat de ofițerii Serviciului Omoruri.

 

Vom reveni cu detalii