Incredibil. Cum se trăiește în 2020 într-o zonă rezidențială de lux de lângă Craiova

Publicat: 03 02. 2020, 17:03

Bălării, drumuri desfundate, noroi cât vezxi cu ochii, străzi care pot fi numite așa doar cu mare indulgență. În consecință, viața într-o zonă rezidențială suferă transformări radicale, iar atunci când plouă, spre exemplu, totul se transformă într-un coșmar. Cei care s-au mutat în comuna Malu Mare au plecat la drum cu planuri de viitor optimiste și convinși că – scăpând de poluare din oraș – vor fi privilegiați. Nu s-au gândit, însă, că vor avea nevoie de cizme de cauciuc și că vor observa cum cresc, alături de ei, bălării de tot felul care completează o imagine a lucrului făcut de mântuială.

Clădiri luxoase, noroi până la genunchi

Contrastul este izbitor, dar realitatea dură nu poate fi ascunsă prin vorbe frumoase, proiecte de răsunet local și, firește, prin promisiuni neonorate. Până și mașinile se împotmolesc în noroi, iar bălțile ajung, uneori, până la pragurile caselor.

„Drumurile sunt rele. Ne descurcăm «bine». Cei de la primărie își cam bat joc de noi. Înotăm prin nămoale, prin bălți. Nu se vede? Vin aici pe la alegeri, în rest… Au asfaltat acolo, pe la Damila, iar pe aici au zis că este stradă principală și se vor face case și probabil o să asfalteze la anul”, spune o localnică din Malu Mare, potrivit gds.ro. „La nivelul comunei Malu Mare avem o firmă care se ocupă de repararea drumurilor. În aceste zile, firma a lucrat la Preajba, dar în următorul interval de timp se va muta la Malu Mare. Noi am alocat 40.000 de lei pentru zona Selgros. Aici vom îndrepta drumurile, vom pune piatră și beton concasat, acolo unde este nevoie. La anul încep lucrările de canalizare și nu putem să începem asfaltarea înaintea utilităților. În acest moment avem două străzi asfaltate, cea de lângă Damila și cea care duce la sediul secundar al primăriei. Trebuie să avem fonduri și pentru deszăpezire. Se va face, dar progresiv, o dată cu utilitățile și extinderea zonei”, a explicat Ilie Dodocioiu, primarul localității doljene Malu Mare, potrivit sursei citate mai sus.

„Mai e mult până departe”. Au fost asfaltați doar 2 kilometri de drum

Comuna Malu Mare are 5000 de locuitori și se află chiar lângă Craiova. În anul 2019, bugetul alocat primăriei comunei a fost de 11.532.000 lei, numai că lucrurile se urnesc cu foarte mare greutate și rămâne valabilă sintagma „mai e mult până departe”. Satul Preajba este compus din două vetre: vatra veche, în zona lacurilor de la Făcăi, și vatra nouă, în zona căpșunărie (Selgros, Damila etc.). În vatra nouă locuiesc aproximativ 3.000 persoane și există o zonă industrială unde sunt amplasați mari contribuabili la bugetul local, precum Dedeman, Selgros, Manufactura, Damila, Arhi Design, plus numeroase alte întreprinderi și societăți comerciale. În consecință, cele mai mari venituri la bugetul local, din taxe și impozite, provin din zona Preajba Nouă.

Infrastructura modernă este doar o utopie. În zona Preajba Nouă nu există, de altfel, asfalt, trotuare, canalizare sau gaze. Pare incredibil, dar în unele zone nu există nici rețea electrică. Singura investiție făcută de Primărie în ultimii 4 ani în această zonă, din bugetul local, îa fost asfaltarea a 2 (doi!) kilometri de drum. Deși cetățenii au cedat Primăriei 47 de străzi, primarul amână trecerea lor în domeniul public, tocmai pentru a nu investi în amenajarea corespunzătoare a acestora. În această zonă există și o clădire a Primăriei, renovată, pregătită pentru funcționare, numai că de 2 ani este ținută închisă, îngreunând interacțiunea dintre cetățeni și autoritățile locale.

Conform surselor noastre, motivul este acela că tocmai primarul nu dorește ca în vatra nouă a satului Preajba să existe un sediu de secție de votare, în ciuda solicitărilor repetate ale cetățenilor și în ciuda recomandării transmise de Autoritatea Electorală Permanentă.

4 ani de mandat, nici măcar 1 leu absorbit din fonduri europene

În cei 4 ani de mandat, Primăria nu a absorbit nici măcar un leu din fonduri europene, singurele proiecte fiind câștigate de fosta administrație. Principala preocupare a primarului în tot acest timp a fost a fost concesionarea celor nouă bălți de pe raza comunei. Numai opoziția populației și a unei părți din consilierii locali a împiedicat acest lucru. În ciuda lipsei complete de realizări, Primarul a plătit din banii publici mai multe materiale de promovare, care denaturează realitatea.

În zona Preajba Nouă se construiește foarte mult, însă autorizațiile de construcție se eliberează după bunul plac al Primarului, fără a respecta aliniamentul drumurilor, expus în PUZ. Acest lucru este vizibil la o simplă plimbare, derapajele fiind evidente. În acești 4 ani de mandat ai domnului Ilie Dodocioiu, numărul angajaților a crescut de la 14 la 36, adică o creștere de 257%!

Angajările au devenit… o afacere de familie la Malu Mare

Locuitorii din zonă spun că angajările au devenit, practic, o afacere de familie, fiind „prinse” pe statul de plată rudele actualului primar, viceprimarului și ale unor consilieri locali. Iar schema bine pusă la punct se prezintă în felul următor:

1. Dodocioiu Ilie – primar

Dodocioiu Marius – administrator cămin bătrâni, vărul primarului Dodocioiu Marius – alt văr al primarului, paznic la primărie.

2. Bănică Marin – viceprimar

Bănică Valentina – soția viceprimarului, funcționar public la Taxe și Impozite. Eliberează documente pe care le semnează tocmai soțul ei! De notat că și nepoata doamnei Bănică Valentina lucrează în cadrul primăriei, ca asistent maternal.

3. Băileșteanu Eugen – consilier local din partea PSD, și-a angajat două nurori la Primărie:

Băileșteanu Marcela Ileana – ofițer de stare civilă și Băileșteanu Mirela Veronica – inspector.

4. Mătușa Stelică – consilier local, și-a angajat sora, pe Boloșca Georgeta, la compartimentul agricol din cadrul Primăriei.

În astfel de condiții – de Ev Mediu la nivelul infrastructurii, într-o zonă rezidențială „de lux” de lângă Craiova – șleaurile și bălăriile nu pot fi excluse din decor. Iar locuitorii zonei ridică din umeri și se acomodează cu situație, fiindcă nu pot face nimic altceva. Așteptarea este lungă, iar noroaiele din ce în ce mai consistente, astfel încât viitorul nu poate părea decât sumbru. Și mocirlos la propriu.