Intervenție în Vâlcea pentru salvarea altor opt persoane rămase izolate între apele revărsate

Publicat: 29 07. 2014, 21:08
Actualizat: 19 05. 2015, 16:38

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vâlcea, Cătălin Popescu, apele revărsate ale râului Bistrița au format un braț separat de cursul normal al râului, în apropierea localității Băbeni, iar între albia râului și brațul nou format au rămas izolate opt persoane și 65 de capre.

Pompierii intervin cu o barcă pneumatică pentru salvarea oamenilor și a animalelor, intervenția fiind una dificilă.

O acțiune de salvare similară a avut loc marți după-amiază în localitatea Sutești, unde doi oameni au rămas izolați pe o insulă formată între apele revărsate ale pârâului Pesceana.

Peste 20 de localități ale județului Vâlcea sunt afectate de inundațiile provocate de revărsarea mai multor cursuri de apă în urma ploilor torențiale, marți seară, aproximativ 240 de militari ai ISU Vâlcea, dar și jandarmi și polițiști aflându-se în teren în zonele unde se înregistrează situații de urgență.

De asemenea, potrivit ultimelor informații furnizate, marți seară, de Poliția Vâlcea, trei sate sunt izolate în zona Păușești, după ce un drum comunal a fost distrus de ape. Și drumul județean 703, care face legătura între localitățile Racovița și Perișani, este blocat din cauza aluviunilor.

Una dintre cel mai grav afectate localități din județ este Vaideeni, unde unde 42 de persoane au rămas izolate pe o insuliță, marți după-amiază, între apele umflate ale pârâului Luncavăț, după ce casele le-au fost luate de viituri. Sinistrații au fost evacuați cu elicopterele.

Prefectul județului, Dumitru-Nicu Cornoiu, spunea că oamenii vor fi duși la școală sau la unele pensiuni existente în zonă, precizând că nu există probleme legate de spațiile de cazare, deși numărul persoanelor care nu vor mai avea unde să se întoarcă acasă în cătunul distrus de ape ar putea ajunge la aproape o sută, în condițiile în care nu toți se aflau în localitate în momentul în care au venit viiturile.

Tot în județul Vâlcea, în urma viiturilor au fost date dispărute două persoane – un bărbat de 38 de ani din comuna Stoenești și un bătrân de 71 de ani din Stroești.