Iohannis a sesizat CCR privind mandatul aleșilor locali condamnați cu suspendare

Publicat: 22 06. 2016, 14:01
Actualizat: 23 06. 2016, 08:41

Președintele a sesizat judecătorii Curții Constituționale a României ân legătură cu legea privind statulul aleșilor locali potrivit căreia primarii, consilierii locali și județeni care au fost condamnați pentru fapte de corupție, cu suspendare, își pot păstra mandatul, șeful statului argumentând că actul normativ contravine Legii fundamentale, jurisprudenței CCR, dar și principiilor statului de drept.

„Noua opțiune a legiuitorului este conjuncturală, nu ia în considerare un interes social real și vine în contradicție cu valorile sociale ocrotite prin lege. În opinia noastră, a permite unei persoane care a adus atingere unei valori sociale ocrotite de legea penală și cu privire la care instanța a considerat că prezintă un pericol social să continue exercitarea mandatului de ales local nu este de natură să asigure exercitarea funcțiilor și demnităților publice în coordonatele statului de drept”, se arată în sesizarea înaintată CCR.

De asemenea, Iohannis mai susține că legea aduce atingere luptei anticorupție.

„Diminuarea prin lege a standardelor de integritate și de luptă împotriva corupției, în sensul că încetarea mandatului de ales local intervine doar în cazul condamnării definitive pentru infracțiunile de dare și luare de mită, iar nu și în cazul altor fapte de corupție prevăzute în Codul penal și în alte legi speciale, este de natură să afecteze un element constitutiv al statului de drept, precum și angajamentele internaționale asumate de România. Se încalcă, în consecință art. 11 coroborat cu art. 1 alin. (3) din Constituție”, se mai menționeză în sesizare.