Iohannis: Nicio lege nu oprește un virus. Depinde de noi toți să îngrădim răspândirea acestei epidemii

Publicat: 22 07. 2020, 18:05
Actualizat: 06 04. 2021, 18:39
Klaus Iohannis: Nicio lege nu oprește un virus

Președintele Klaus Iohannis a lansat un nou apel de responsabilitate, cerându-le românilor să respecte regulile de distanțare și de protecție, în contextul în care pentru prima dată de la debutul pandemiei, pe teritoriul țării noastre au fost înregistrate peste 1000 de cazuri într-o singură zi. 

Vestea proastă pe astăzi este că suntem în prima zi în care avem peste 1.000 de persoane detectate cu coronavirusul nou. E foarte trist, dar tristețea nu rezolvă problema. Probema o putem rezolva împreună, respectând măsurile de distanțare, respectând măsurile de igienă, purtând mască”, a spus președintele Klaus Iohannis.

Președintele a declarat că pentru gestionarea crizei este nevoie de contribuția tuturor, nu numai a autorităților care au acum o pârghie legislativă, după adoptarea legii carantinării și a izolării.

Depinde de fiecare dintre noi și de noi toți împreună să îngrădim răspândirea acestei epidemii. Guvernul are la dispoziție noul instrument, noua lege care reglementează izolarea și carantinarea, dar nicio lege nu oprește un virus. Aici e nevoie de contribuția noastră, a tututor”, a adăugat Iohannis.

România  a depășit pragul psihologic de 1000 de cazuri de coronavirus într-o singură zi

Un număr de 1.030 de noi cazuri de COVID-19 au fost confirmate, în ultimele 24 de ore, la nivelul României, iar 27 de oameni au murit din cauza aceste maladii, anunță Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Până miercuri, pe teritoriul României, au fost confirmate 40.163 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

Un număr de 24.663 de pacienți au fost declarați vindecați și 2.693 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.

Până miercuri , 2.101 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 21 – 22 iulie, au fost înregistrate 27 decese ( 19 bărbați și 8 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Buzău, Constanța, Galați, Gorj, Ialomița, Iași, Maramureș, Mureș, Sibiu, Suceava, Timiș, București și Ilfov.