Ion Iliescu, învinuit pentru participare la omor deosebit de grav

Publicat: 15 02. 2012, 09:48
Actualizat: 24 07. 2012, 07:13
Fostul președinte Ion Iliescu a fost pus sub învinuire într-un al doilea dosar penal sub acuzația de participare la omor deosebit de grav. Concret, procurorii Secției Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au dispus începerea urmăririi penale împotriva fostului șef al statului într-un dosar legat de evenimentele din 13-15 iunie 1990, dosar în care se anchetează moartea a patru persoane.

În această cauză, Iliescu a fost pus sub învinuire alături de Mihai Chițac, fost ministru de interne în anii 90. Dosarul a mai fost trimis în instanță,dar acuzați de cele întîmplate în timpul mineriadei au fost considerați, la vremea respectivă, doar Mihai Chițac și Gheorghe Andrița – fost adjunct al ministrului de Interne. Dosarul s-a reîntors la parchet pentru completarea urmăririi penale, procurorii apreciind că și Ion Iliescu trebuie pus sub acuzare.
În acest dosar, Mihai Chițac și Ion Iliescu sunt acuzați de participare la omor deosebit de grav în legătură cu moartea, în seara de 13 iunie 1990, a patru persoane împușcate în fața sediului Ministerului de Interne. Chițac a dat ieri o ultimă declarație în calitate de învinuit în acest dosar, urmând ca Iliescu să fie citat pentru audiere săptămâna aceasta. Atât la intrarea în Parchet, cât și la ieșire, fostul ministru de interne a refuzat să dea declarații presei. (G.S.)