Ion Iliescu: „L-am cunoscut în decembrie ’89. Patriciu a avut ideea denumirii de CPUN”

Publicat: 19 08. 2014, 12:47
Actualizat: 19 08. 2014, 20:26

Într-o intervenție la un post de televiziune, fostul președinte Ion Iliescu a povestit că l-a întâlnit prima dată pe fostul om de afaceri Dinu Patriciu la finele anului 1989.

„Eu l-am cunoscut pe Dinu Patriciu în zilele imediat după Revoluția din decembrie ”89″, a afirmat Iliescu, precizând că denumirea Consiliului Provizoriu de Uniune Națională (CPUN) – organism provizoriu de conducere a României format la începutul anului 1990 – a fost o idee acestuia.

„În această activitate,  Patriciu a fost foarte activ. Era alături de oamenii mai în vârstă ai Partidului Național Liberal – cum ar fi Mircea Ionescu Quintis -, iar atunci el și Călin Popescu-Tăriceanu s-au remarcat. A fost foarte prezent, activ. Apoi a intrat în afaceri, iar legăturile mele cu el au fost doar sporadice, întâmplătoare”, a mai spus Iliescu.

Dinu Patriciu, afacerist, politician și unul dintre cei mai bogați oameni din România, a murit la vârsta de 64 de ani, într-o clinică din Londra. El suferea de o boală gravă progresivă.