IPOTEZĂ ȘOCANTĂ Coronavirusul SARS-CoV-2 a infectat oamenii cu mult înainte să devină LETAL

Publicat: 06 04. 2020, 22:30
Sursă FOTO: Pixabay - colaj

Cercetători de top au declarat  pentru CNN că este posibil ca virusul SARS-CoV-2 să nu fie răspândit doar de lilieci, ci că e posibil să fi infectat oamenii cu multe luni sau chiar cu ani înainte de a se transforma într-o pandemie mortală, spune jurnalistul Nick Paton Walsh, care a documentat subiectul pentru CNN.

Unul dintre scenariile experților sugerează că virusul ar fi putut circula inofensiv în populațiile umane de ceva vreme înainte de a deveni pandemia care înspăimântă acum întreaga omenire.

„Este posibil ca un progenitor al SARS-CoV-2 să fi infectat oamenii, dobândind [noi caracteristici genomice] prin adaptare în timpul transmiterii nedetectate de la om la om”, scrie echipa de cercetare din SUA, Marea Britanie și Australia, citată de sciencealert.com

„Aceste ultime mutații ar permite pandemiei să producă un număr suficient de mare de cazuri.”, mai spun ei.

Cercetătorii au analizat datele genomice disponibile de la SARS-CoV-2 și alte coronavirusuri similare, arătând că secțiunile de legare la receptor (RBD) ale proteinelor specifice SARS-CoV-2 erau atât de eficiente la legarea cu celulele umane, încât puteau fi determinate prin selecție naturală.

„Comparând datele de secvență de genom disponibile pentru tulpinile de coronavirus cunoscute, putem determina ferm că SARS-CoV-2 a provenit prin procese naturale”, a spus unul dintre cercetători, imunologul Kristian Andersen la Scripps Research.

A doua ipoteză este că mutația naturală s-a întâmplat la om – după ce virusul a fost transmis de la o gazdă animală.

„Al doilea scenariu este acela că noul coronavirus a trecut de la animale la oameni înainte de a deveni capabil să provoace boli umane”, explică pe blogul NIH directorul Institutului Național de Sănătate, Francis Collins.

Deși nu știu încă exact care dintre cele două ipoteze este corectă, cercetătorii consideră că sunt necesare mai multe dovezi pentru a opta pentru una sau alta.