Jaf pe centura Bucureștiului. Cum acționa o rețea de hoți care furau din tiruri în timpul mersului

Publicat: 28 12. 2015, 15:24

This browser does not support the video element.

Polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov efectuează 10 percheziții, în municipiul București și județele Ilfov, Ialomița, Argeș și Prahova, pentru destructurarea unei grupări care, în perioada septembrie-decembrie 2015, ar fi săvârșit mai multe furturi din autovehicule și tâlhării.

Cei 10 bărbați, cu vârste cuprinse între 18 și 42 de ani, ar fi comis mai multe furturi de bunuri transportate în autotrenuri, în timp ce vehiculele erau în plină deplasare, după ce încadrau autovehiculul în trafic cu autoturismele proprii, iar o persoană urca din mers pe capota mașinii și tăia prelata vehiculului, după care fura bunuri.

Persoanele în cauză furau genți și din autoturisme, după ce înțepau anvelopele mașinilor și profitau astfel de încetinirea acestora, în trafic. Când șoferul oprea pentru remedierea avariei, acestea sustrăgeau genți și alte bunuri de valoare aflate la vedere.

În anumite cazuri, pentru a-și asigura scăparea și păstrarea bunurilor sustrase, aceștia ar fi folosit acte de violență asupra victimelor.

De asemenea, pentru a-și acoperi activitatea infracțională, cei în cauză ar fi oferit diverse sume de bani polițiștilor, aceștia refuzând mita.

Din investigații, a reieșit că faptele ar fi fost săvârșite în special în județul Ilfov, pe Drumul Național Centura Bucureștiului, dar și în județele Argeș și Ialomița.

Cei în cauză vor fi conduși la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov pentru audieri, urmând ca în funcție de probatoriul administrat, să fie prezentați magistraților, cu propunere de arestare preventivă pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire de grup organizat în vederea comiterii de infracțiuni, furt calificat, tâlhărie calificată și dare de mită.