JPMorgan Chase testează stagiarii cu ajutorul unor jocuri video bazate pe neuroștiință

Publicat: 18 03. 2019, 16:50
Actualizat: 27 03. 2019, 15:31

Banca abordează tehnologia folosită de pymetrics, un startup ale cărui jocuri ajută companiile să evalueze caracteristicile sociale, cognitive și trăsăturile comportamentale, precum atenția, memoria și altruismul, a declarat într-un interviu Matt Mitro, șeful departamentului de recrutări al JPMorgan.

Pentru a identifica care dintre potențialii stagiari ar putea fi cei mai potriviți pentru un anumit loc de muncă, platforma măsoară atributele unui candidat prin comparație cu cele ale angajaților de succes ai unei firme. Această metodă ajută companiile să întocmească evaluări bazate pe date concrete, în detrimentul proceselor tradiționale.

În ultimele luni, angajații debutanți, din întreaga lume, ai JPMorgan, au jucat jocurile de tip pymetrics, acestea fiind jucate ulterior și de către sute de candidați pentru un număr limitat de roluri cu normă întreagă, a spus Mitro.

Acesta a declarat că istoria ocupării forței de muncă este un bun indicator al aptitudinii lucrătorilor cu experiență, însă în cazul proaspeților absolvenți, CV-urile au o predictivitate mai scăzută. Acesta a fost factorul determinant pentru care JPMorgan a ales să testeze tehnologia pymetrics în privința candidaților fără experiență anterioară.

Firmele de dimensiuni mari apelează din ce în ce mai mult la tehnologie pentru a face mai corecte procesele de recrutare și alte activități specifice resurselor umane. Sistemele includ, de asemenea, aplicații care scanează recenzii ale performanței sau care monitorizează anunțurile de locuri de muncă ce conțin fraze care ar putea descuraja o anumită demografie să aplice.

„Viziunea noastră asupra procesului de angajare face parte dintr-un obiectiv mai amplu al firmei, prin care ne întrebăm: putem să ne îndeplinim mai bine obiectivele de diversificare, prin extinderea grupului de candidați pe care îl avem în vedere?”, a declarat Mitro.

Proiectul JPMorgan va continua cu aplicanții pentru stagii în 2020 în Statele Unite, a adăugat acesta, menționând că această tehnologie ar constitui doar o etapă a procesului de selecție.

Printre clienții pymetrics se numără, de asemenea, și Unilever Plc și Accenture Plc, conform site-ului companiei.