Judecătoare din Craiova, exclusă din magistratură, după ce a clacat și a aruncat cu dosare prin sală și pe holuri

Publicat: 25 04. 2018, 17:27

„În ședința de azi, 25 aprilie 2018, Secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a admis acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva doamnei Baciu Alina Manuela, judecător în cadrul Tribunalului Dolj. În temeiul prevederilor art.100 lit. e) din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, s-a aplicat doamnei judecător sancțiunea disciplinară „excluderea din magistratură”, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) și f) din același act normativ – „atitudinile nedemne în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu față de colegi, celălalt personal al instanței sau al parchetului în care funcționează, inspectori judiciari, avocați, experți, martori, justițiabili ori reprezentanții altor instituții”, respectiv „refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu””, transmite CSM.

Hotărârea poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Acțiunea disciplinară a fost exercitată de Inspecția Judiciară pe 9 ianuarie.

„În timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, judecatorul a avut un comportament inadecvat, concretizat într-o atitudine agresivă verbal față de președintele secției și grefierul de ședință, aruncând dosarele prin birou și pe hol. Această modalitatea de manifestare a doamnei judecător a fost de natură a crea persoanelor cu care a interacționat o stare de neliniște, incidentul neavând un caracter singular, fiind relevate și alte situații, în care magistratul a avut un comportament inadecvat, folosind un ton ridicat și adresând acuzații celorlalți colegi”, potrivit Inspecției Judiciare.

„Cu referire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. f) „refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu” s-a reținut că, în perioada octombrie – noiembrie 2017, doamna judecător Alina Manuela Baciu, deși s-a prezentat la instanță, a refuzat explicit participarea la ședințele de judecată în care a fost programată”, completează inspectorii.