Judecătoarea care a dispus arestarea lui Mircea Băsescu, dusă la spital în urma unui accident rutier

Publicat: 23 07. 2014, 13:41
Actualizat: 02 02. 2019, 01:00

Accidentul a avut loc pe Bulevardul Unirii, chiar în fața instanției la care lucrează Brândușa Gheorghe. Judecătoarea, aflată la volanul mașinii sale, a vrut să vireze la stânga, însă nu s-a asigurat și a fost lovită lateral de un alt șofer care venea din spate.

„Pe Bulevardul Unirii a avut loc un accident în care au fost implicate două autoturisme. Potrivit declarațiilor martorilor, unul dintre conducătorii auto, și anume o femeie, nu a acordat prioritate, fapt pentru care s-a ajuns la această coliziune”, a declarat purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere a Capitalei, Diana Sarca.

Judecătoarea Brândușa Gheorghe a fost transportată la spital, după ce a acuzat dureri de spate.

Tribunalul București a decis, în 20 iunie, arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Mircea Băsescu, pentru trafic de influență, și a lui Marian Căpățână, pentru complicitate la această infracțiune.

Potrivit procurorilor, la începutul anului 2011, după ce față de Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, s-a luat măsura arestării preventive de către Tribunalul Olt, fiul acestuia, Florin Anghel, i-ar fi remis lui Mircea Băsescu suma de 250.000 de euro, prin intermediul lui Marian Căpățână, în schimbul promisiunii că fratele președintelui va interveni pe lângă magistrații învestiți cu soluționarea dosarului în care Bercea era judecat pentru tentativă de omor, respectiv că și-a înjunghiat un nepot, dar și pentru alte cereri incidente în acea cauză.

Mircea Băsescu și Marian Căpățână au fost arestați după ce familia lui Bercea Mondial a făcut publice înregistrări făcute pe ascuns de fiul acestuia, ce ar proba traficul de influență de care este acuzat fratele șefului statului.

În 14 iulie, Mircea Băsescu și Marian Căpățână au fost trimiși în judecată, în stare de arest, dosarul fiind judecat la Tribunalul Constanța.