Jurnalist din Banat, după ce a ajuns la Mamaia: „Plăcut impresionat. Televiziunile chiar ne mint”

Publicat: 22 07. 2022, 17:53
Sursă Facebook

Un jurnalist din Timiș, pasionat de călătorii, pe nume Gabriel Iosa, a ajuns în Mamaia, unde a devenit plăcut surprins de condițiile oferite turiștilor.

Acesta a făcut o postare pe Facebook în care s-a declarat mulțumit de ceea ce reprezintă, de fapt, stațiunea Mamaia.

„Hotelul în care stau are patru stele, meritate fiecare. La check-in te întâmpină o recepționeră care știe cum se binedispune un oaspete după un drum de două ore cu CFR-ul. E zâmbăreață, bine pregătită, rapidă și te face să te simți așa cum trebuie. Mai că ai zice că ești în Santorini, doar că acolo, sincer dacă sunt, recepționerele au fost mai… tăcute, să zicem. Aici, tot procesul de check-in a decurs cum trebuie, chiar m-am simțit bine primit”, scrie jurnalistul.

Jurnalistul, îndrăgostit de Mamaia

Gabriel Iosa a mai explicat că pentru o noapte, a plătit 90 de euro unui hotel, unde avea și micul dejun inclus,

„Mic dejun care oferă mâncare reală, nu de la plicuri, cum am pățit chiar și la hoteluri care se pretind a fi de fițe”, mai spune jurnalistul, care se laudă cu „peste 50 de hoteluri la activ”.

„În Santorini anul trecut am dat 60 de euro pe seară, doar că nu aveam mic dejun și camera era cât o cutie de chibrituri. Aici pot să joc fotbal, am balcon, aerul condiționat pornește singur când intru în cameră, salteaua are memory foam, pernele vin pe meniu și sunt cu umplutură din țâță de mâță, televizorul are Netflix and chill, ai presiune la duș și baia nu miroase decât a parfum.”, a mai dezvăluit Gabriel Iosa.

Gabriel a oferit oamenilor și detalii despre cum arată plaja și care sunt prețurile la care turiștii ar trebui să se aștepte, potrivit Ziare.com.

„Plaja este curată, apa este până la brâu dacă mergi 50 de metri în larg, șezlongurile sunt între 30 și 100 de lei pe zi, un Aperol Spritz 25 de lei, iar o portokalopită, 30 de lei. Niște scoici de Marea Neagră cu sos de vin alb costă 40 sau 50 de lei, iar un platou cu fructe de-ale mării te nenorocește de 300 de lei, dar mănânci cel puțin 6 oameni din el. Shaorma, tot 25-30 de lei e, noi să fim deci sănătoși”, mai spune jurnalistul, care se declară „șocat de discrepanța dintre ce a văzut la televizor despre litoral și realitatea din teren”., a povestit jurnalistul pe Facebook.