Klaus Iohannis a fost fotografiat din nou la schi în „Elveția României”

Publicat: 17 02. 2018, 20:52
Actualizat: 02 10. 2018, 18:58

Șeful statului a fost fotografiat, sâmbătă, în timp ce aștepta să urce cu telescaunul în vârful unei pârtii de pe domeniul schiabil Șureanu, unde altitudinea maximă depășește 2.000 de metri.

Președintele a mai fost fotografiat pe pârtiile de la Șureanu în 6 și 27 ianuarie, dar și anul trecut. Zona este una preferată de acesta pentru practicarea sportului de iarnă.

Masivul Șureanu se află în extremitatea sudică a județului Alba, aproape de limita cu județele Vâlcea și Sibiu. Domeniul schiabil este alcătuit din nouă pârtii care însumează 11 kilometri.

Amenajarea pornește de la circa 1.700 de metri, iar altitudinea maximă ajunge până la 2.010 de metri, unde se află limita superioară a pârtiilor.

În afară de pârtiile amenajate, zona prezintă un deosebit potențial pentru schi în afara pistei.

Domeniul Schiabil din Munții Șureanu a fost inaugurat în anul 2009, în urma unei investiții private. Aici există asistență Salvamont, școală de schi și snowboard, centre de închiriere, restaurante și câteva unități de cazare.

Unicul drum de acces spre pârtii este pe ruta Sebeș – Șugag – lacul Oașa (DN 67 C), apoi la dreapta spre – mănăstirea Oașa – Luncile Prigoanei – Poarta Raiului – Domeniul Schiabil Șureanu (DJ 704).

Distanța de la Sebeș este de 82 de kilometri și poate fi parcursă în circa două ore.

foto: ziarulunirea.ro