Klaus Iohannis, despre transferul pacienților români în străinătate: „Am discutat varianta cu ministrul Sănătății”

Publicat: 06 11. 2020, 17:04
Actualizat: 06 04. 2021, 15:26
Klaus Iohannis, despre transferul pacienților români în străinătate: „Am discutat varianta cu ministrul Sănătății” / Sursă Foto: Administrația Prezidențială

Presedintele Klaus Iohannis a susținut vineri o conferință de presă, de la ora 15:30, după ce a participat în județul Maramureș la prezentarea planului investițional pe Regiunea de Nord-Vest. Întrebat dacă are în vedere transferul unor pacienți în străinătate, președintele a răspuns că a discutat această variantă cu ministrul Sănătății.

Klaus Iohannis: „Avem contacte și le vom valorifica”

Klaus Iohannis a spus că a discutat cu ministrul Sănătății varianta transferului pacienților români în străinătate. Acesta a afirmat că în acest moment există spațiu în spitale, dar a inițiat deja câteva contacte cu alte state cu care România are relații speciale.
„Am discutat varianta cu ministrul Sănătății. Chiar dacă în momentul acesta există spațiu în spitale, am inițiat deja câteva contacte cu alte state cu care avem relații speciale și sper să nu ajunge acolo, dar in extremis da, avem contacte și le vom valorifica”, a spus președintele.

Președintele are încredere în măsurile actuale

Klaus Iohannis s-a arătat încrezător în noul set de măsuri restrictive adoptate de Guvernul României în scopul stopării răspândirii noului coronavirus. Șeful statului a spus că aceste măsuri sunt destul de ferme pentru a avea alegeri în siguranță și pentru a continua după alegeri fără să intrăm în lockdown.

„Eu cred că măsurile decise sunt destul de ferme pentru a ne permite să avem alegeri în siguranță și să continuăm după alegeri fără să intrăm în faze de lockdown”, a spus președintele.

Klaus Iohannis a vorbit și despre numărul mare de infectări din teritoriu, punctând că noile măsuri, mai ferme, vor fi aplicate peste tot și vor contribui la încetinirea răspândirii pandemiei

„Am observat cu toții că în ultimele săptămâni numărul de bolnavi a crescut rapid. Asta ne-a arătat că măsurile luate, bune, totuși nu au fost suficiente și de aceea au fost inițiate noi măsuri, mai ferme, care vor fi aplicate peste tot și vor contribui la încetinirea răspândirii pandemiei”, a mai spus șeful statului.