Klaus Iohannis efectuează o vizită oficială în Slovacia

Publicat: 18 11. 2015, 09:42

Klaus Iohannis va fi primit, miercuri, la Palatul Prezidențial din Bratislava, unde se va întâlni cu omologul său, Andrej Kiska, urmând ca cei doi să susțină o declarație comună de presă. Tot în cursul zilei de miercuri, președintele va participa, alături de șeful statului slovac, la deschiderea Forumului bilateral al oamenilor de afaceri români și slovaci. Iohannis va avea și o întrevedere cu premierul Slovaciei, Robert Fico.

Ulterior, Iohannis va avea o întâlnire cu reprezentanți ai tinerilor profesioniști români care își desfășoară activitatea în zona Bratislavei.

Joi, Klaus Iohannis, alături de omologul său, vor merge în orașul Zvolen, unde vor participa la ceremonia depunerii coroanelor de flori la Cimitirul militar al Armatei Române din Zvolen și va participa și la ceremonia de decorare a veteranilor slovaci participanți la luptele de eliberare a teritoriului slovac în cel de-al Doilea Război Mondial. Cinci veterani vor fi decorați de președintele Sloveniei, alături de Klaus Iohannis. Președintele va avea și o scurtă întrevedere cu veteranii și cu locuitorii orașului Zvolen.

Orașul Zvolen este recunoscut pentru cimitirul eroilor români care au luptat, între 18 decembrie 1944 și 12 mai 1945, pentru eliberarea Cehoslovaciei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Cimitirul a fost construit în 1958, 10.384 de militari români, dar și ai altor state participante la Al Doilea Război Mondial, fiind înmormântați acolo.

Alături de președinte, în vizita oficială din Slovacia participă și consilierii prezidențiali Leonard Orban, Laurențiu Ștefan și Ion Oprișor, precum și noul ministru de Externe, Lazăr Comănescu.