Klaus Iohannis va merge în piață să discute cu protestatarii

Publicat: 06 11. 2015, 16:04
Actualizat: 06 11. 2015, 16:43

Reprezentantul Expert Forum, Sorin Ioniță, a declarat vineri, la finalul consultărilor președintelui Klaus Iohannis cu societatea civilă, că l-a invitat pe președinte în piață și acesta a fost de acord..

Sorin Ioniță a spus că nu se știe încă când va veni șeful statului să discute cu manifestanții.

Și Liviu Mihaiu a spus că „președintele va veni în piață, dar nu se știe unde și când, din motive lesne de înțeles”. De asemenea, el a mai spus că președintele i-a invitat pe reprezentanții societății civile să se implice, să facă parte din partide politice, nu din actualele formațiuni, ci din partide noi.

Președintele Klaus Iohannis s-a consultat vineri, la Palatul Cotroceni, cu 20 de reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale și ai protestatarilor, urmând să facă declarații de presă.