Legea ANTIFUMAT a fost adoptată. Spațiile publice în care va fi INTERZIS să aprinzi o țigară

Publicat: 16 12. 2015, 13:31

Propunerea legislativă, care datează din 2011, a fost modificată prin mai multe amendamente pe 16 noiembrie, inițiate de deputatul PSD Aurelia Cristea.  Cel mai important face referire la definirea spațiilor publice închise, care conduce practic la interzicerea fumatului în aproape toate aceste locuri.

Mai exact, prin noua formulare, prin „spațiu public închis se înțelege orice spațiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperiș, plafon sau tavan și care este delimitat de cel puțin doi pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent”. Practic interdicția vizează toate cluburile, barurile și restaurantele.

De asemenea, legea antifumat interzice fumatul în spațiile de la locul de muncă și în orice loc de joacă pentru copii, fie că este spațiu închis sau în aer liber.

Interdicția se aplică și în mijloacele de transport în comun, inclusiv taxiuri, în unitățile sanitare, de învățământ, precum și cele destinate protecției și asistenței copilului, de stat și private.

Fac excepție celulele pentru deținuți din penitenciarele de maximă siguranță.

Potrivit proiectului de lege adoptat de Camera Deputaților, fumatul este permis numai în camere special amenajate, exclusiv în zona de tranzit a aeroporturilor internaționale, cu respectarea următoarelor condiții: să nu fie spațiu de trecere sau de acces în spații publice închise, să fie dotate cu sisteme de ventilație funcționale care să asigure eliminarea fumului din tutun, cu presiune negativă, să fie dotate cu scrumiere și extinctoare și amenajate în conformitate cu prevederile legale în vigoare privind prevenirea și stingerea incendiilor și să fie marcate la loc vizibil cu indicatoare: «Cameră pentru fumat», «Loc pentru fumat».

Legea interzice și comercializarea produselor din tutun în unitățile sanitare și cele de învățământ, de stat și private, precum și vânzarea la bucată a țigaretelor, țigărilor de foi și cigarillos.

Nerespectarea prevederilor legii antifumat de către persoanele fizice se sancționează cu amendă contravențională de la 100 lei la 500 lei, iar nerespectarea de către persoanele juridice a prevederilor legii se sancționează cu amendă contravențională de 5.000 lei la prima abatere, cu amendă contravențională de 10.000 lei și cu sancțiunea complementară de suspendare a activității până la remedierea situației care a dus la suspendarea activității, la a doua abatere.

Săvârșirea unei noi contravenții la prevăzută de legea antifumat se sancționează cu amendă contravențională de 15.000 lei și cu sancțiunea complementară de închidere a unității

În România, 89 de oameni mor în fiecare zi din cauza fumatului, echivalentul a 4 oameni pe oră. Asta înseamnă că „la fiecare 15 minute, un român moare din cauza fumatului. 50% din fumătorii de acum vor muri de boli legate de fumat dacă nu renunță”, se arată în expunerea de motive a proiectului de lege.

17 dintre cele 28 de state ale Uniunii Europene interzic total fumatul în spațiile publice închise, în mijloacele de transport în comun și la locul de muncă.