Lenny Kravitz concertează la București, în vara anului viitor

Publicat: 15 02. 2012, 11:33
Actualizat: 07 07. 2012, 19:28
Cântărețul american Lenny Kravitz va concerta la București pe 26 iulie 2008, pe stadionul Cotroceni, el incluzând România în turneul său de promovare a celui mai nou album al său, intitulat "It Is Time For A Love Revolution".

Potrivit organizatorilor, Emag!c Entertainment, biletele pentru concertul celebrului rocker urmează a fi puse în vânzare în curând.

Leonard Albert "Lenny" Kravitz, cotat ca fiind unul dintre cei mai influenți artiști rock, care cântă și la chitară, bass, baterie, clape, este cunoscut pentru stilul său inconfundabil, ce îmbină influențe soul, funk, reggae, hard rock și folk.

Hituri precum "Are You Gonna Go My Way", "If You Can’t Say No", "I belong to you", "Fly Away" sau "American Woman" i-au adus atât aprecierea publicului, cât și numeroase premii, printre care BRIT, MTV, American Music, Billboard sau Grammy pentru cel mai bun artist rock. De-a lungul întregii cariere, Lenny Kravitz a lansat opt albume (incluzând o colecție "Greatest Hits"), care s-au vândut în peste 20 de milioane de exemplare în întreaga lume.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro