Liderul UDMR, despre pactul cu Iohannis: Nu am semnat, e greu cu timpul

Publicat: 02 07. 2019, 14:05

Întrebat de corespondentul MEDIAFAX dacă a semnat pactul propus de președintele Klaus Iohannis, Kelemen Hunor, președintele UDMR a spus că încă nu a găsit un interval de timp în care ambele părți să poată face acest lucru.

„Eu aș fi vrut, dar știu că era foarte ocupat (președintele – n.r.). Eu voi semna, nu am o problemă, e greu cu timpul, președintele a fost ocupat cu Summit, e la Bruxelles. Voi semna cu siguranță, așa cum am spus, nu s-a schimbat nimic”, a răspuns Kelemen.

Președintele României și liderii PNL, USR, PMP și Pro România au participat, în 13 iunie, la Cotroceni la ceremonia de semnare a Acordului politic național care vizează consolidarea parcursului european al României. Iohannis a precizat că propune ca cei care vor semna pactul să se angajeze să transpună în legislație în cel mai scurt timp măsurile necesare asigurării respectării atât în țară, cât și în străinătate a exercitării depline și efective a dreptului de vot de către cetățenii români.

La acea dată, liderul UDMR nu era în țară, astfel că nu a semnat pactul, deși a fost de acord cu el.