Liftul unui bloc din București a fost sabotat de un bărbat. Poliția l-a prins în flagrant

Publicat: 27 01. 2015, 13:53

„În ziua de luni, 26 ianuarie a.c., polițiștii Capitalei au identificat și prins în flagrant un bărbat în vârstă de 57 de ani, în timp ce sustragea mai multe componente ale unui lift situat într-un bloc din sectorul 3”, se arată într-un comunicat emis de Poliția Capitalei.

Potrivit sursei citate, suspectul a fost prins după ce polișiștii au fost anunțați de locatarii că în subsolul imobilului, situat în strada Lunca Bradului, există un om care demontează piese de la lift.

Bărbatul este cercetat în libertate pentru tentativă de furt calificat.