LOVITURĂ pentru DNA. Costel CORDUNEANU a fost ACHITAT într-un dosar de corupție

Publicat: 06 07. 2018, 17:27
Actualizat: 11 02. 2019, 14:59

Judecătorii Curții de Apel Suceava au decis menținerea deciziei de achitare pronunțată de Tribunalul Iași într-un dosar în care Costel Corduneanu era acuzat de favorizarea infractorului.

Decizia Curții de Apel Suceava este definitivă, alături de Costel Corduneanu fiind achitat și fratele său, Vasile Călin.

În schimb, un alt frate al lui Costel Corduneanu, Gelu Corduneanu, a primit 5 ani și 11 luni de închisoare, la fel ca și alți doi suspecți judecați în dosar – Tiberiu Cristodorescu și Silviu Gâtlan. O sentință de 4 ani și 6 luni de închisoare a primit și Gheorghe Clapon, în același dosar.

După anunțarea deciziei, Tiberiu Cristodorescu și Gelu Corduneanu au ajuns în arest, urmând ca și ceilați doi să fie găsiți și încercerați.

În acest dosar, Tiberiu Cristodorescu, Gheorghe Rusu (fost Corduneanu) și Gheorghe Clapon au fost acuzați de procurorii DNA de trafic de influență, după ce ar fi primit 40.000 de euro de la o traficantă de persoane. Cei trei i-ar fi promis acesteia că vor interveni pe lângă judecători de la Curtea de Apel Iași pentru a o scăpa de pușcărie. Conform procurorilor, Costel Corduneanu și Vasile Călin ar fi încercat să o determine pe denunțătoare să își retragă plângerea, fiind acuzați de favorizarea infractorului, însă instanța a respins probele, considerând apelul DNA nefondat.