Lucian Mândruță s-a operat de hernie de disc: ”Am din nou două picioare perfect utilizabile”

Publicat: 30 08. 2020, 09:57
Actualizat: 06 04. 2021, 16:13
Lucian Mândruță s-a operat de hernie de disc. ”Am din nou două picioare perfect utilizabile”

Lucian Mândruță a suferit, vineri, o operație de hernie de disc care a durat mai bine de două ore. După intervenția chirurgicală, jurnalistul a anunțat că se simte bine.

Operația mea a reușit: am din nou două picioare, cu ceva kilometri pe ele, dar perfect utilizabile. Nu va plictisesc decât cu esență: pot merge din nou, nu mai am dureri, mâine mă duc acasă!”, a scris Lucian Mândruță pe Facebook.

”Mulțumesc deci tututor pentru grijă, urări și chiar rugăciuni. Ceva-ceva a funcționat”, a adăugat jurnalistul.

În urmă cu câteva zile, cunoscutul om de presă și unul dintre „influencerii” Facebookului românesc a anunțat că are hernie de disc și trebuie să se opereze. Și, fiindcă durerile erau insuportabile, Mîndruță a pus mâna pe telefon și a chemat Salvarea. BGS, căci nu mai era de niciun stat!

„Când lumea face Covid, eu fac hernie de disc. Aşa e când ești early adopter: mergi pe ceva de nişă, nu pe soluţia cea mai populară să ajungi la spital! Notaţi, care vreţi să fiţi influenceri”, le-a scris Mîndruţă pe Facebook amicilor săi virtuali.

Glume pe seama Covid-19

Ulterior, după ce l-a văzut medicul, Lucian Mîndruţă a aflat și ce-l așteaptă: intervenția chirurgicală! Mâine dimineață, 28 august, la prima oră! „Am ajuns în salon. Testul Covid a iesit negativ, aşa că voi fi operat mâine de hernie”.

Totuși, chiar și așa, Mîndruță a găsit puterea să mai glumească. Iată ce dialog a avut cu personalul medical care îl îngrijește.

„(…) am încercat să fac și eu un ban și-am întrebat asistenta unde mă adresez pentru plată.

«Ce plata?» a întrebat ea.

«Păi, nu mă plătiți să zic că am Covid, deși n-am? Nu așa se face la spital?» i-am răspuns eu.

«Hai dom’le, fiți serios!» zice ea si rade. «Înseamnă că nu vă doare așa tare dacă mai și glumiți».

Mda. E clar. Au terminat fondurile. Vezi, ce înseamnă ghinionul? Iar am venit la spartul târgului!”.