Ludovic Orban, în vizită la Centrala Nuclearelectrica din Cernavodă: „2030, termenul pe care îl avem ca obiectiv pentru finalizarea reactoarelor 3 și 4”

Publicat: 23 07. 2020, 11:31

Premierul Ludovic Orban a susținut o scurtă conferință de presă, cu ocazia vizitei la Centrala Nuclearelectrica de la Cernavodă, în cadrul căreia a anunțat când ar putea fi finalizate reactoarele 3 și 4.

„Încep prin a le mulțumi sutelor de angajați ai Centralei, care au asigurat funcționarea, în toată starea de urgență, prin izolare la locul de muncă.

Pentru Centrala Nucleară, avem planuri mari, obiectivul nostru este să realizăm investiții de 8-9 miliarde de euro, privind retehnologizarea Reactorului 1, dar discutăm și de investiția în reactoarele 3 și 4.

Apreciez rezultatele echipei manageriale. Au reușit scăderea cu 10% a costurilor, mai ales pe mentenanță, creșterea profitului cu 120 milioane și creșterea venitului brut al angajaților de la 9.000 și ceva la 14.000 și ceva.

Guvernul pe care îl conduc tratează cu deosebită seriozitate Centrala Nucleară de la Cernavodă și investițiile care trebuie realizate aici la Cernavodă.

Cu siguranță. Deja am făcut pași semnificativi, când vom avea înțelegerile serioase le vom face publice, gândim potențialii parteneri, negocierea condițiilor, astfel încât să fie cât mai favorabile pentru România, schema de finanțare a acestor investiții, și cu siguranță termenul 2030 este un termen pe care îl avem ca obiectiv pentru finalizarea reactoarelor 3 și 4”, a declarat Orban.

COVID-19. Ce s-a întâmplat cu Centrala Nucleară de la Cernavodă, la începutul pandemiei / Planul Nuclearelectrica pentru angajații săi

Nuclearelectrica, operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, singura din România, a luat măsuri încă de la începutul lunii martie, în contextul pandemiei de coronavirus. Astfel, o parte a personalului a fost supus unor măsuri de izolare.

Planul intocmit a avut scopul prevenirii intrării în incapacitate de producţie în cazul în care situaţia s-ar fi înrăutățit.

„Având în vedere importanţa strategică a SNN, aceea de asigurare constantă a producţiei de energie electrică la nivel naţional, în condiţii de sigurantă, coroborat cu protecţia personalului şi a comunităţii locale, compania a elaborat un Plan de Continuitate a activităţilor în cazul nei epidemii şi a format un Grup de Lucru intern care colaborează, coordonează şi implementează măsurile de prevenire şi planifică măsuri de protecţie în funcţie de posibila evoluţie a situaşiei”, a anunțat, la vremea respectivă, Nuclearelectrica, citată de Agerpres.