MAE: E cel puțin nepotrivită pronunțarea unui oficial ungar asupra unei decizii a justiției române

Publicat: 27 11. 2014, 16:03

„Apreciem ca fiind cel puțin nepotrivit și neadecvat gestul unui înalt oficial politic ungar de a se pronunța asupra unei decizii definitive judecătorești a unei instanțe române. Infracțiunea de abuz în serviciu se pedepsește, conform legii penale române, indiferent de apartenența politică sau originea etnică a celui în cauză”, a precizat, într-un comunicat, purtătorul de cuvânt al MAE, Brândușa Predescu.

Oficialul român a reamintit faptul că „independența justiției este un principiu fundamental al oricărui stat european de drept, iar deciziile justiției trebuie respectate fără excepție, de către toți”.

„Mai mult decât atât, nu pot fi făcute conexiuni între acest dosar penal și procesul de retrocedare a unor bunuri imobile aparținând minorităților naționale, în care statul român a soluționat în număr semnificativ cererile depuse”, a mai spus Predescu.

Deputatul UDMR Marko Attila Gabor a fost condamnat definitiv, miercuri, la trei ani de închisoare cu suspendare în procesul în care este judecat pentru abuz în serviciu într-un dosar privind restituirea unor imobile, după ce inițial fusese condamnat la aceeași pedeapsă, dar cu executare.

După anunțarea sentinței, vicepremierul ungur Zsolt Semjen a declarat, pentru MTI, că Guvernul ungar a fost „șocat” să afle că Attila Marko, un etnic maghiar deputat în România, a fost condamnat definitiv cu suspendare într-un caz de restituire a proprietății Bisericii Reformate.

Eforturi ale Guvernului român de renaționalizare a unor proprități restituite unor organizații ecleziastice, inclusiv Colegiul Szekler Miko din Sfântu Gheorghe, în cazul lui Marko, sunt inacceptabile, a declarat Semjen.

În hotărârea pe care pronunțat-o, Curtea de Apel din Ploiești a confirmat în parte o hotărâre prin care Biserica Reformată va fi deposedată de titlul de proprietate a proprietății restituite, scrie MTI.

În 2012, o curte inferioară a stabilit că imobilul colegiului restituit bisericii de către un organism din care a făcut parte și Marko a reprezentat un „abuz (de autoritate) împotriva interesului public” și i-a condamnat la închisoare cu executarea pe membrii organismului.

Hotărârea primei instanțe a fost primită cu nemulțumire de către etnici maghiari din România, care au perceput-o ca pe deposedare a bisericilor de proprietățile restituite, potrivit agenției.

Imobilul în care funcționează colegiul, la fel ca alte proprietăți bisericești, au fost confiscate în timpul regimului comunist din România, a mai scris MTI.