MagiCAMP, ONG-ul condus de Vlad Voiculescu, a fost jefuit. Ce au furat hoții de la asociația fostului ministru

Publicat: 04 10. 2017, 16:13
Actualizat: 05 06. 2018, 15:23

„În noaptea asta, biroul MagiCAMP a fost spart. Nu știu dacă am fost vizat eu, organizația sau pur și simplu niște obiecte. Cei care au intrat au purtat mănuși și au forțat fereastra. Au furat doar jumătate din laptopurile din birou, nu s-au atins de banii care erau la vedere pe raft, de restul tehnicii de calcul sau de cheia de la mașina parcată în fața blocului. Dacă au fost pur și simplu hoți… și dacă au vrut pur și simplu să facă rost de bani… îi rugăm să le aducă înapoi astăzi. Dincolo de obiectele pe care ar putea primi câteva sute de euro, este munca de luni de zile a echipei care organizează taberele pentru copii cu afecțiuni grave și toate celelalte proiecte MagiCAMP”, a scris Vlad Voiculescu pe Facebook.

Poliția Capitalei a anunțat că a fost deschisă o anchetă, fiind făcute cercetări pentru furt calificat sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Sectorul 2.